Mix Music Evo 2012 @ Falticeni, 1 iulie

Peste 12000 de spectatori Concertele organizate de Mix Music Bucureşti în cea de-a doua zi a turneului de la Fălticeni

Aproximativ 10 mii de fălticeneni au participat duminică seara la concertele organizate de Mix Music Bucureşti. Startul la distracţie a fost dat de cei doi prezentatori Cristina şi Alin, care au susţinut şi un recitalul de muzică etno (Cristina) şi un recitalul de muzică dance (Alin). Între cele două recitaluri, dar şi în pauza pregătitoare pentru numărului de magie, LIDL – sponsorul principal al turneului Mix Music Evo 2012, a oferit premii celor care au urcat pe scenă pentru a se întrece în a spune bancuri, a dansa senzual sau a recita poezii.  Alexandru Ionuţ Marcu, magicianul Mix Music Evo 2012 a impresionat spectatorii prin mentalism, magie de scenă, iluzii, acesta reuşind să rupă furculiţe, să îndoaie pahare, să aprindă un bec pe care îş ţinea în gură, să atragă o frunză şi multe altele. Însă numărul de mentalism cu care a adunat cele mai multe aplauze a fost acela de a scrie mai multe cifre pe o oglindă ţinută de doi spectatori aleşi din public. După ce Vasile, bărbatul ales din public a spus un număr, 52, Ionuţ Marcu a scris pe oglindă mai multe numere, după care a demosntrat că făcând suma pe rânduri, coloane, diagonale, pătrate mai mici sau mai mari aceasta este, 52.

Alexandra Ungureanu&Crush au „aprins dragostea” pentru fălticeneni, solista declarând în timpul spectacolului că “vă dau în dar inima mea”. Talentata solistă Alexandra Ungureanu, acompaniată de băieţii de la Crush, Konstantin şi Sorin au cântat live toate melodiile care le-au adus succesul de care se bucură, printre care şi hiturile “I Need You More” sau prima piesă din 2005 care a purtat semnătura Alexandra Ungureanu&Crush  “Plâng nopţile”. „Aprinde dragostea”, „Hello”, „Where is Love”, “I Believe in You”, “Slow It Down”, au fost piese dăruite din dragoste de Alexandra, fălticenenilor care au aplaudat-o îndelung.

Andreea Bălan, Petrişor Rouge şi cele patru dansatoare au făcut la Fălticeni un show de zile mari, din care nu au lipsit cu cele mai sexy fete, cu cele mai frumoase costume de scenă şi cu cele mai cunoscute melodii. După intrarea incendiară oferită de Andreea Bălan şi cele patru dansatoare îmbrăcate în iepuraşi, spectatorii au  transformat  Piaţa “Nada Florilor” în cel mai mare ring de dans. Andreea Bălan şi-a încantat fanii cu piese  ca ”Te joci cu mine”, “Prinde-mă”,”Crazy about you” sau varianta remixată a celebrului single ”Liberă la mare”. Pe toată durata show-ului artista şi dansatoarele ei au schimbat mai multe ţinute, în functie de stilul de dans prezentat şi de piesele interpretate. Andreea şi Petrişor au prezentat o “călătorie” în jurul lumii cu ajutorul dansului în care s-au regăsit stiluri ca charleston, tango, samba, salsa, rock&roll, căluşari, flamenco şi arăbesc.

La finalul spectacolului, Andreea Bălan a dăruit fălticenenilor o piesă veche de 12 ani, remixată, “Lasă-mă papa la mare”. La fel ca şi Alexandra Ungureanu, Andreea Bălan şi Petrişor au fost luaţi cu asalt de spectatori pentru a obţine autografe după concert.

Concertul de excepţie semnat de Proconsul a început cu "Să spargem gheaţa, să trăim viaţa". Timp de aproape o oră Proconsul a oferit un spectacol pentru cei care ştiu să aprecieze muzica de calitate, cu melodii care au consacrat trupa în cei 12 ani de activitate. Bodo, solistul trupei a dedicat, unul din cântecele care i-a adus multe bucurii “Zbor” tuturor îndrăgostiţilor, iar “Pentru tine”, “una din melodiile care îmi aduc aminte de momentele frumoase ale formaţiei” a fost dedicată celor “peste 12.000 de prieteni care au venit în această seară pentru a fi alături de Proconsul şi Mix Music Evo 2012”.

Pe lângă hit-urile care au propulsat trupa pe piaţa muzicală românească şi i-au adus o mulţime de admiratori, Bodo, Dragoş, Robert, Liuba, James şi Vali au interpretat şi cel mai nou cântec al formaţiei “Ce dacă mă doare”, dar şi câteva din baladele sentimentale ale trupei.

Connect-R s-a alăturat artiştilor din megaturneul Mix Music Evo 2012 şi a fost ultimul care a urcat pe scenă duminică. El a concertat pentru prima dată în cadrul acestui turneu, realizând un show de zile mari împreună cu cei patru dansatori,  Banana, Boaca, Bodo şi Gill, cei doi DJ-ei, Dj Bonne şi Arando Marquez şi chitaristul formaţiei Răzvan Matache, bucurând sufletele fanilor cu cel mai fredonat refren de anul acesta “Eu vara nu dorm, nu am somn”.

Connect-R a cântat şi în engleză o parte a piesei “Vara nu dorm”. “Summer is Gone” va fi lansată la sfârşitul lunii august şi va beneficia şi de un videoclip în care se vor regăsi şi câteva imagini filmate din timpul spectacolului de la Fălticeni aşa cum a declarat Connect-R în timpul concertul.

Pe lângă piese cunoscute cum ar fi “Burning Love”, “Murderer”, “I Got Love”, "Surrender", Connect-r le-a reamintit celor prezenţi de vara anului 2009 şi sunetul ei “Burning Love”. Cel mai nou single al lui Connect-r, făcut în colaborare cu Dj Bonne , “Still”, a fost primit cu aplauze la Fălticeni. Tot în aplauze Connect-R a revenit pe scenă pentru a fredona la finalul spectacolului hit-ul verii “Eu vara nu dorm”.
Toţi cei care au participat la concertele din cadrul turneului Mix Music Evo 2012, au plătit un bilet de intrare de 1 leu, banii strânşi la Fălticeni urmând să fie folosiţi pentru plantarea unor copaci în urbea de pe Şomuz, în cadrul campaniei „1 leu pentru copacul tău”. Conform managerului turneului Mix Music Evo, Marius Gavrilă, în toamnă, participanţii la turneu se vor întoarce în fiecare oraş în care au avut concerte, pentru a planta copacii.

Reclame:

Lasa un comentariu: