Ediţia a VII-a a Festivalului – Concurs Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor”

Ediţia a VII-a a Festivalului – Concurs Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor”

Vineri, 20 iulie, la Fălticeni a avut loc cea de-a VII-a ediţie a Festivalului – Concurs Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor”.
După cuvântul de bun venit adresat de învăţătorul Gheorghe Popa, directorul festivalului şi a primarului Gheorghe Cătălin Coman, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birilic”, 15 formaţii artistice, totalizând peste 300 de copii s-au întrecut la cele cinci secţiuni ale festivalului, “Ansambluri folclorice”, “Datini şi obiceiuri”, “Dansuri populare”, “Grup vocal instrumental”, şi “Grup instrumental” pentru a obţine trofeul festivalului.
Un festival a cărui valoare creşte în fiecare an
„Cu fiecare ediţie Festivalul – Concurs Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor”, s-a îmbogăţit atât cantitativ dar mai ales calitativ. Dacă la început erau 150 de copii, la ultimele ediţii au participat în concurs peste 300 de copii. De la an la an calitatea concurenţilor este din ce în ce mai bună, şi acest lucru se datorează în primul rând instructorilor care sunt alături de copii. Cu ajutorul instructorilor sau profesorilor îndrumători şi al copiilor, tradiţiile neamului nostru merg mai departe. Acest festival nu ar fi putut să se desfăşoare dacă nu s-ar fi implicat personal primarul Cătălin Coman, un om al şcolii şi un mare iubitor de folclor şi dacă nu eram ajutaţi de Primăria şi Consiliul Local Fălticeni. Este meritul primarului Cătălin Coman şi al Centrului Cultural „Bucovina” Suceava ca acest festival să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”, a spus directorul festivalului, înv. Gheorghe Popa.
Reprezentanţi din cinci judeţe s-au întrecut pentru Marele Premiu
La festival au participat ansambluri folclorice din cinci judeţe, respectiv Suceava, Neamţ, Iaşi, Maramureş, Botoşani. Pe scena Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” au evoluat Ansamblul „Oglinduţa” din Oglinzi, judeţul Neamţ, Ansamblul „Coragheasca” din Deleni, judeţul Iaşi, Ansamblul „Ciobănaşul” din Rădăuţi, Ansamblul „Hudeşteanca” din Hudeşti, judeţul Botoşani, Ansamblul „Dumbrava Minunată” din Fălticeni, Ansamblul „Cununiţa” din Recea, Maramureş, Formaţia de dansuri populare din Hodora – Cotnari, judeţul Iaşi, Formaţia de dansuri populare a Palatului Copiilor Botoşani, Formaţia de dansuri populare a Palatului Copiilor Piatra Neamţ, Formaţia de jocuri populare bărbăteşti a Clubului Copiilor Fălticeni, Formaţia de dansuri populare fete a Şcolii „Al. I Cuza” Fălticeni, Formaţia de jocuri populare mixte a Şcolii „Ioan Ciurea” Fălticeni, Grupul vocal instrumental „Ciutura” a Şcolii Băişeşti, Grupul instrumental de viori „Flori de măr” a Clubului Copiilor Fălticeni.
În deschiderea manifestării, primarul Gheorghe Cătălin Coman a mulţumit participanţilor pentru efortul făcut de a participa la acest festival. „Vreau să vă asigur că ori de câte ori vom putea colabora, uşa primăriei este deschisă pentru acest gen de manifestări. Doresc tuturor mult succes”, a spus Gheorghe Cătălin Coman.
Marele Premiu nu s-a acordat nici în acest an
Juriul prezidat de prof. Constantin Irimia– consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina şi având ca membri pe prof. Nicolae Creţu de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, prof. Dumitru Pomohaci, directorul Clubului Copiilor Rădăuţi, prof. Vasile Buduşanu şi prof. Maria Creţu a avut o misiune dificilă, toate formaţiile participante având evoluţii scenice foarte bune. Pentru că nu s-a putut face o departajare foarte mare între o formaţie şi celelalte, rezultatele finale ale jurizarii fiind foarte strânse, juriul a luat decizia să nu se acorde Marele Premiu al Festivalului – Concurs Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor”.
La secţiunea “Ansambluri folclorice”, pe locul I s-au clasat trei formaţii: Ansamblul „Coragheasca” din Deleni, judeţul Iaşi, instructor Aurica Gîlcă, Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” al Clubului Copiilor Rădăuţi, coordonat de prof. Dumitru Pomohaci şi Ansamblul Folcloric „Hudeşteanca” din Hudeşti, judeţul Botoşani condus de Gheorghe Mitoceanu şi Lăcrămioara Alupoaie.
La secţiunea “Datini şi obiceiuri”, locul I a fost ocupat de Grupul Vocal “Balada” al Clubului Copiilor Fălticeni condus de prof. interpret Maria Tanasă, pentru Obiceiul “Luatul miresei”, şi de Ansamblul „Cununiţa” al Căminului Cultural din localitatea Recea, judeţul Maramureş, care a prezentat Obiceiul „Secerişului”, coordonator Rodica Băbuţ.
La secţiunea “Dansuri populare”, pe locul I s-a situat Formaţia de jocuri populare bărăbăteşti a Clubului Copiilor Fălticeni, instructor înv. Gheorghe Popa, iar la secţiunea “Grup vocal instrumental”, locul I a revenit Grupului vocal instrumental „Ciutura” a Şcolii Băişeşti îndrumat de Ion Ilica.
Între orele 18:00 – 19:30, pe scena din Piaţa “Nada Florilor” a avut loc Gala laureaţilor ediţiei a VII-a a Festivalului Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor” şi înmânarea premiilor.

Reclame:

Lasa un comentariu: