La Fălticeni vor fi aplicate norme referitoare la deţinerea câinilor

Începând cu prima zi a anului 2013, posesorii de câini din Municipiul Fălticeni vor trebui să respecte Regulamentul privind stabilirea normelor referitoare la deţinerea câinilor pe teritoriul municipiului Fălticeni, aprobat de Consiliul Local, miercuri, 28 noiembrie.

Conform regulamentului, deţinătorii de câini au obligaţia de a asigura acestora, un adăpost corespunzător, hrană şi apă suficiente, posibilitatea de mişcare, îngrijire şi atenţie, asistenţă medicală şi totodată trebuie să aibă un comportament lipsit de brutalitate faţă de acestea.

Hotărârea de Consiliu Local interzice şi abandonul câinilor, iar eutanasierea este interzisă, cu excepţia animalelor cu boli incurabile constatate de medicul veterinar. Câinii găsiţi liberi, neînsoţiţi,  neidentificaţi,  în locuri publice, se consideră câini fără proprietar şi vor fi capturaţi de persoanele autorizate. Animalele pot fi revendicate în termenul legal, de la data capturării, după dovedirea proprietăţii şi achitarea cheltuielilor aferente capturării şi întreţinerii. După expirarea perioadei de revendicare se procedează în conformitate cu prevederile legislaţiei speciale pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Organizaţiile de protecţie a animalelor sau persoanele fizice pot adopta câini de pe domeniul public în baza formularelor de adopţie, dacă fac dovada deţinerii spaţiului necesar pentru întreţinerea animalului în condiţii de siguranţă.

„Această problemă o reglementăm în corelaţie cu legislaţia la nivel naţional referitoare la acest subiect. Am avut o consultare publică la care au participat preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari dar şi alţi oameni care au avut un cuvânt de spus, o parte din ideiile reieşite din această consultare au fost introduse în acest regulament, şi rămânem deschişi la orice fel de propunere care să îmbunătăţească acest regulament. Sper ca, începând de anul viitor, să nu mai avem câini fără proprietar în municipiul Fălticeni ”, a declarat primarul Cătălin Coman.

Trebuie respectate normele din Regulament

Tot prin noul regulament este interzisă lăsarea liberă sau fără supraveghere a câinilor în locurile publice ori în curţile aflate în folosinţa mai multor locatari, fără consimţământul locatarilor. De asemenea se interzice plimbarea pe domeniul public sau privat al municipiului (alei, trotuare, parcuri, etc.) a câinilor de companie, fără ca proprietarul acestuia să dispună de materiale necesare pentru curăţirea locului afectat de murdărie şi evacuarea dejecţiilor fiziologice. Pe terenurile publice (parcuri, străzi intens circulate, spaţiile dintre blocuri) câinii pot fi conduşi sau ţinuţi numai cu lesă scurtă. Câinii agresivi, care muşcă, trebuie să poarte şi botniţă. Câinii pot fi lăsaţi liberi în spaţiile special amenajate pentru acest scop, dacă ei nu sunt agresivi şi trebuie supravegheaţi pe rază de 50 metri, în aşa fel încât să nu sperie sau să deranjeze într-un fel copiii sau alţi trecători.

În vederea prevenirii apariţiei şi transmiterii bolilor cât şi a menţinerii sub control a efectivului de caîni fără stăpan din municipiul Fălticeni, vor fi capturaţi şi înregistraţi toţi câinii de pe domeniul public, aceştia urmând a fi vaccinaţi şi sterilizaţi.

 

Reclame:

Lasa un comentariu: