Locurile de parcare în municipiul Fălticeni vor fi cu plată

Consiliul Local Fălticeni a aprobat miercuri, 28 noiembrie, Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare în municipiul Fălticeni şi a tarifelor aferente acestora.

Conform Regulamentului, în municipiul Fălticeni vor fi trei tipuri de parcări: Parcare de reşedinţă – orice parcare amenajată la mai puţin de 30 m de frontul imobilelor, destinată utilizării de proprietarii/ locatarii acestor imobile, în intervalul orar 15.00 – 08.00; Parcare publică cu plată – acele spaţii de interes public destinate parcării autovehiculelor pentru care se percep tarife orare/zilnice/lunare/anuale şi Parcările publice fără plată – acele spatii, de interes public, destinate parcării autovehiculelor pentru care nu se percep tarife de parcare.

Vrei un loc de parcare?

Pentru participarea la procedura de atribuire a locurilor de parcare de reşedinţă condiţia obligatorie este deţinerea unui autovehicul în proprietate sau în folosinţă. În vederea participării la procedura de atribuire/licitatie, solicitanţii vor depune la Primăria municipiului Fălticeni, o cerere la care vor anexa documente privind domiciliul (copie B.I./C.I., actul de proprietate/folosinţă a apartamentului (vânzare-cumpărare, donaţie, închiriere, etc.); copie după certificatul de înmatriculare a autovehiculului deţinut în proprietate sau în folosinţă, documente privind dreptul de folosinţă a autovehiculului (contract de leasing, contract de comodat, după caz), dovada achitării la zi a impozitelor şi taxelor locale, a amenzilor (unde este cazul) şi a cotelor de contribuţie la cheltuielile asociaţiei de proprietari.

Procedura de atribuire/licitaţie se va realiza de către o comisie numită prin dispoziţia primarului, pe asociaţii de proprietari. La data, ora si locul anunţat, la procedura de atribuire/licitaţie vor fi prezenţi toţi membrii comisiei de atribuire/licitaţie, precum si solicitanţii sau reprezentanţii legali ai acestora.

Comisia de atribuire/licitaţie va analiza documentele depuse si va întocmi lista cu solicitanţii care îndeplinesc condiţiile de participare la procedura de atribuire/licitaţie, excluzându-i pe cei care nu au prezentat în totalitate documentele solicitate sau care nu se încadrează în condiţiile impuse prin prezentul Regulament.

Campanie de creare de noi locuri de parcare

“Am demarat atât o campanie de creare de noi locuri de parcare cât şi o campanie de inventariere şi numerotare a acestor locuri de parcare. Sunt 1492 de locuri de parcare, cifră pe care dorim să o creştem în cel mai scurt timp astfel încât să acoperim în totalitate necesităţile municipiului Fălticeni. Conform statisticilor sunt zone în care stăm foarte bine din punct de vedere al locurilor de parcare, numărul locurilor de parcare depăşindu-l pe cel al maşinilor, dar sunt şi zone în care avem probleme cu asigurarea locurilor de parcare şi aici vor fi organizate licitaţii. Ca prioritate pentru anul 2013 este asigurarea locurilor de parcare pentru toate autovehiculele. Dacă vor apare probleme, acest regulament va putea fi modificat, vor putea fi aduse amendamente şi adaptat realităţilor din fiecare cartier”, a declarat primarul Cătălin Coman.

Conform primarului Cătălin Coman în municipiului Fălticeni sunt înregistrate la Serviul de taxe şi impozite aproximativ 3.200 de autoturisme. Dintre acestea in jur de 1.000 au proprietari care locuiesc la case şi care au loc de parcare în propria gospodărie. “Sunt o serie de maşini care parchează pe străzile Republicii, Sucevei, 2 Graniceri, iar spaţiile respective de parcare nu sunt legiferate în prezentul regulament pentru că sunt drumuri publice, iar Primăria nu poate crea locuri de parcare pe acestea. Mai există câteva sute de personae care au garaje, vor parca maşina în garaj pentru că nu vor primi loc de parcare. Discutând statistic acoperim necesităţile cu locurile de parcare”, a concluzionat primarul Coman.

În parcările de resedinţă se vor atribui locuri de parcare numai proprietarilor/ deţinătorilor de autovehicule cu masa maxim autorizată de până la 3,5 t.

Parcările cu plată vor fi administrate de Primărie

Parcările publice cu plată de pe raza municipiului Fălticeni, vor funcţiona de luni până sâmbătă între orele 08.00 şi 18.00,  şi duminică între orele 08.00 – 14.00, fiind administrate de către Primăria municipiului Fălticeni, prin serviciile specializate, care va dispune măsuri de întreţinere şi semnalizare corespunzătoare.

Pentru parcările de reşedintă,  tariful de bază se stabileşte în cuantum de 120 lei/an/loc de parcare. În cazul organizării licitaţiei publice cu strigare, preţul de pornire se stabileşte în cuantum de 120 lei/an/loc de parcare.

Pentru parcările publice cu plată, tariful este de 1 leu/oră/ loc de parcare, 5 lei/zi/loc de parcare (abonament zilnic) – timp de staţionare – 10 ore, 40 lei/lună/ loc de parcare (abonament lunar), 150 lei/6luni /loc de parcare (abonament bianual), 240 lei/12 luni/ loc de parcare (abonament anual)

Tariful de utilizare a locurilor de parcare pentru agenţii economici care deservesc spaţiile comerciale din municipiul Fălticeni se stabileşte în cuantum de 20 lei/lună/loc de parcare.

 

Reclame:

Lasa un comentariu: