1 Decembrie la Falticeni

Ziua Naţională a României a fost celebrată la Fălticeni printr-un ceremonial închinat celor care şi-au dat viaţa în lupta pentru unitate naţională, fiind depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor din Piaţa “Nada Florilor”.

Evenimentul a început prin trecerea în revistă de către primarul Gheorghe Cătălin Coman a gărzii de onoare şi intonarea Imnului de Stat al României. A urmat serviciul religios oficiat de preotul militar Cătălin Simion, după care au fost depuse coroane de flori din partea Instituţiei Prefectului, Consiliulului Judeţean Suceava, Primăriei municipiului Fălticeni, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război – Filiala Fălticeni, Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere – Filiala Fălticeni, Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, Poliţiei municipiului Fălticeni, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Bucovina” al judeţului Suceava, partidelor politice cu reprezentare locală PSD, PNL, PDL, PP-DD, PRM.

La manifestări au participat Alexandru Rădulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, primarul Gheorghe Cătălin Coman şi viceprimarul Gheorghe Aldea, candidaţi la Senat şi Camera Deputaţilor, comandanţii Şcolii de Subofiţeri jandarmi, Poliţiei Municipale, şefii Detaşamentului de Pompieri şi Detaşamentului de Jandarmi, directori de instituţii deconcentrate, aleşi locali, lideri politici locali, ofiţeri, militari, veterani de război, cadre militare în rezervă. 

Ceremonialul dedicat Zilei Naţionale a României s-a încheiat prin defilarea, în aplauzele oficialităţilor şi ale fălticenenilor prezenţi în Piaţa „Nada Florilor”, a Gărzii de Onoare, după care elevii de la Colegiul tehnic “Mihai Băcescu” au împărţit localnicilor pliante în care erau prezentate personalităţile locale care au adus faimă României. Iniţiativa a aparţinut Consiliului elevilor de la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” care, de Ziua Naţională României, “a încercat să le ofere fălticenenilor un motiv în plus de a fi mândri de rădăcinile lor”.

Manifestările în memoria celor care au căzut pe câmpurile de luptă pentru apărarea ţării au fost organizate de administraţia locală a municipiului Fălticeni, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni şi Detaşamentului de Pompieri Fălticeni.

Reclame:

Lasa un comentariu: