Lansarea cărţii „Despre tactul nostru în relaţia cu oamenii”

Şcoala „Alexandru Ioan Cuza” din Fălticeni a găzduit în această săptămână lansarea cărţii „Despre tactul nostru în relaţia cu oamenii” scrisă de învăţătoarea pensionară Ileana Sofia. La manifestare au participat elevii claselor a VI-a A şi a VI-a B, diriginţii acestor clase, alte cadre didactice ale şcolii.

Învăţătoarea Ileana Sofia a slujit cu credinţă, timp de peste 30 de ani învăţământul fălticenean, iar de ceva vreme este identificată ca autoarea unor volume prin care-şi continuă opera de apostolat: „de a destăinui celor ce doresc să asculte, din tainele unei vieţi cucernice, pline de pace duhovnicească” cum a precizat prof. Daniela Ilincăi directoarea Şcolii „Al. I Cuza”.

„Şcoala astăzi se deschide, oare pentru a câta oară?, pentru a fi vizitată de un fost cadru didactic. Vizitator? Nedrept cuvânt pentru cea care se poate considera încă, parte a şcolii, prin generaţiile de elevi ce au fost călăuziţi de mâna mică şi firavă, dar fermă, a doamnei învăţătoare Ileana Sofia. Sărbătorim viaţa unei doamne, credinţa în rezistenţa noastră ca neam ce stă în mâinile copiilor, cărora li s-a adresat cu cuvinte simple, spuse din inimă. Cadrele didactice prezente au omagiat îndărătnicia cu care doamna Sofia se opune trecerii timpului, cu armele proprii: terapia prin scris. Fiecare lucrare scrisă este parte din credinţele şi speranţele pe care le împărtăşeşte tinerei generaţii, faţă de care se simte datoare să o pregătească pentru a intra în viaţă cu demnitatea omului curat sufleteşte” ne-a spus prof. Daniela Ilincăi.

În cadrul întâlnirii de suflet de la Şcoala „Al. I. Cuza” am aflat că menirea doamnei Ileana Sofia nu a încetat odată cu ieşirea la pensie, ci parcă mai încredinţată că mai are multe de spus, s-a  aplecat asupra paginii albe scriind „Dac-aş mai fi învăţătoare”, carte în care povesteşte ce ar mai putea clădi în sufletele tinerei generaţii. Plinătatea inimii se revarsă şi pe filele volumului „Despre tactul nostru în relaţiile cu oamenii”.

„Izvorul inspiraţiei nu scade, ci din contră, scoate la iveală noi şi noi resurse. Carte după carte, articol după articol, fac ca viaţa unei doamne micuţe, minione, dar plină de energie, să capete sens, valoare şi multă apreciere de care nu a dus lipsă niciodată. Vă dorim că gândurile pline de învăţături pe care le semănaţi cu atâta dărnicie, să încolţească în pământul roditor al sufletului tinerei generaţii, pe care o iubiţi atât” a concluzionat directoarea Daniela Ilincăi.

Reclame:

Lasa un comentariu: