Creştinii ortodocşi din Fălticeni au sărbătorit, pe 6 ianuarie, Botezul Domnului

Duminică, 6 ianuarie, în cele 14 biserici ortodoxe din Fălticeni  s-a săvârşit slujba aghezmei celei mari, apa sfinţită fiind dusă acasă de oameni cu credinţa că vor fi apăraţi de rele tot anul. Agheazma este păstrată la icoană sau la un alt loc de cinste din casă şi este folosită la vreme de boală sau necaz.

La câteva dintre bisericile din urbea de pe Şomuz, simbolul credinţei, crucea, a fost cioplită în gheaţă. La Biserica “Sfântul Ilie” în acest an a fost făcută pentru prima oară o cruce de gheaţă. Cei doi preoţi parohi Ionel Marian şi Tudorel Neculau au făcut cu mare solemnitate slujba de sfinţire a apei celei mari lângă crucea de gheaţă şi icoana cu Boboteaza. Înainte de a împărţi apa sfinţintă, la îndemnul preotului Ionel Marian, cei prezenţi au strigat de trei ori “Chiralesa”. Exista credinţa că, strigând chiralesa, oamenii capătă putere, toate relele fug şi anul va fi curat până la Sfântul Andrei (30 noiembrie).

La Biserica “Sf. Pantelimon” din incinta Spitalului Municipal Fălticeni, preotul Constantin Pavel, a pregătit pentru slujba de Bobotează o cruce de gheaţă pe care a aşezat-o pe o masă tot din gheaţă. Masa şi crucea de gheaţă au fost montate în seara ajunului Bobotezei.

Coordonaţi de părintele Adrian Brădăţanu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, câţiva credincioşii din parohie au pregătit pentru slujba de Bobotează de ieri o cruce de gheaţă înaltă de trei metri. Crucea a fost montată tot cu o zi înainte de Bobotează, iar tradiţia spune că dacă crucea începe să se dezgheţe, anul va fi bogat, iar dacă va rămâne îngheţată, anul va fi secetos şi sărac. La o temperatură apropiată de zero grade, din crucea de gheaţă de la Biserica  „Adormirea Maicii Domnului” au curs câteva picături de apă, ceea ce a adus speranţa unui an mai bogat decât 2012, singurul în care, din cauza temperaturilor ridicate nu a fost posibilă confecţionarea crucii de gheaţă.

Mulţi dintre fălticenenii care au trecut pe la bisericile unde au fost cruci de gheaţă s-au oprit în faţa acestora pentru a lipi o monedă în timp ce îşi puneau câte o dorinţă. Oamenii cred că, dacă banul se lipeşte de prima dată, dorinţa se va îndeplini, iar dacă vei lua moneda de pe cruce vei avea un an plin de ghinion.

La Fălticeni toate bisericile au fost arhipline la slujba oficiată cu ocazia prăznuirii Botezului Domnului, iar la finalul slujbei religioase, oamenii au aşteptat la rând să-şi umple sticlele cu apă sfinţită.

Astăzi, în Fălticeni aproape că fiecare creştin sărbătoreşte pe cineva. În peste 1000 de familii există cel puţin un Ion sau o Ioană.

Reclame:

Lasa un comentariu: