Ziua Colegiului “Nicu Gane”

            Vineri, 1 februarie, Colegiul Naţional “Nicu Gane” din Fălticeni a sărbătorit 143 de ani de existenţă instituţională, 90  de ani de când a dobândit statutul de liceu şi 25 de ani de când s-a desfăşurat prima oară, în această formă, manifestarea „Ziua şcolii”. Manifestarea la care au participat Alexandru Rădulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, primarul Cătălin Coman, inspectorul general adjunct Cristina Teodorovici, directori ai unităţilor de învăţământ din municipiu, a fost un bun prilej de întâlnire a foştilor elevi ai colegiului cu profesorii care i-au îndrumat, a cadrelor didactice cu foştii colegi ieşiţi la pensie.

Aşa cum am aflat de la prof. Mihaela Bărbăcuţ, directoarea Colegiului “Nicu Gane”, anul acesta manifestările au fost structurate în trei etape. Prima etapă a fost cea de anticipare, cu activităţi specifice de promovare pe pagina web a şcolii, în presa scrisă şi la televiziunile locale. Ziua de vineri a fost dedicată concursurilor pentru elevi, având ca temă „143 de ani de cultură identitară”, vernisajul expoziţiei cu fotografii şi documente despre istoria colegiului şi activitatea lui Nicu Gane şi unui spectacol artistic susţinut de corul “Animosi”, format din elevi ai colegiului, corala “Leon Băncilă” a Fundaţiei “Fălticeni Cultural”. A treia etapă a constat în vizitarea expoziţiei temporare „Istorie şi cultură sub patronajul spritual a lui Nicu Gane”.

„Ziua de astăzi este în primul rând o sărbătoare în familia lărgită a Găneştilor, care au probat mereu ceea ce am putea numi o singulară conştiinţă identitară, o constantă mentală şi atitudinală, reconoscibilă la nivel individual dar şi la nivel de generaţie, care-şi revendică deopotrivă ca sursă evoluţia istorică a instituţiei dar şi o încărcătură culturală consistentă”, a precizat prof. Mihaela Bărbăcuţ.

Expoziţia foto-documentară „Istorie şi cultură sub patronajul lui Nicu Gane”, vernisată vineri, cuprinde fotografii şi documente care evocă foşti elevi, profesori şi directori, un amplu spaţiu fotografic fiind dedicat sărbătoririi centenarului. A doua secţiune a expoziţiei este realizată cu câteva exponate din Colecţia Muzeului „Nicu Gane” din Iaşi. Alături de fotografii, documente şi manuscrise care i-au aparţinut lui Nicu Gane, vizitatorii expoziţiei mai pot admira trei portrete, două de dată recentă şi unul din 1883, ediţia a VI-a a „Nuvelelor” apărute în Colecţia „Biblioteca pentru toţi”, o ediţie a nuvelelor din 1901, o traducere în germană a nuvelelor din 1903, o carte de vizită cu însemnări, două volume ale proceselor verbale din cadrul şedinţelor Primăriei din Iaşi, din perioada când Nicu Gane era primar în această localitate şi textul „Discursului de recepţiune” de la Academia Română.

„Expoziţia noastră este înobilată de revenirea la locul ce li se cuvin celor două sculpturi irimesciene, bustul lui Mihai Eminescu şi cel a lui Mihail Sadoveanu. De la Galeria Oamenilor de Seamă avem un portret al scriitorului Nicu Gane şi o fotografie de familie din 1885”, a precizat Mihaela Bărăbăcuţ.

Expoziţia a fost realizată de o echipă din care au făcut parte prof. Anca Şoldănescu, bibliotecara Ramona Mihăilă şi un fost elev al Colegiului, Ioan Şoldănescu, a cărui amprentă  inconfundabilă a dat formă şi culoare exponatelor.

 

Foştii directori, modele pentru cadrele didactice actuale

Publicist activ şi autentic animator cultural, profesorul Neculae Sturzu reprezintă un reper emblematic în seria legendară a profesorilor de limba şi literatura română a colegiului. Profesorul Sturzu a precizat că „obiectele expuse cinstesc un mare scriitor şi instituţia care îi poartă numele”. În intervenţia sa, profesorul Sturzu a prezentat şi o motivare a faptului că acest colegiu fălticenean poartă numele lui Nicu Gane, mai ales că  de această şcoală sunt legate nume sonore ale literaturii, artei şi ştiinţei. „Numele a fost propus de George Stino în 1923. Chiar dacă Nicu Gane nu a fost nici elev şi nici profesor al acestei şcoli, este o personalitate importantă pentru cultura românească. În 1923, alte nume care au devenit celebre în cultură, Sadoveanu, Eugen Lovinescu, erau foarte tinere, erau în plină afirmare, aşa încât numele lui Nicu Gane a fost binemeritat”, a precizat profesorul Sturzu.

Bogdan Grigoriu este unul dintre profesorii de matematică din galeria de elită a colegiului, care a creat un spirit managerial inconfundabil, greu de copiat şi care a făcut istorie organizând zilele şcolii în formatul lor academic.

 Bogdan Grigoriu a dezvăluit şi câteva din proiectele sale, printre care se numără realizarea unei biblioteci cu cărţile scrise de foştii elevi ai şcolii. „O carte scrisă de un fost elev sau un fost cadru didactic al liceului sau o carte scrisă de un actual cadru didactic sau de un elev al liceului este foarte binevenită în mijlocul acestei şcoli. O şcoală rezistă prin elevii pe care îi are, prin profesorii care zi de zi îşi desfăşoară activitatea în şcoala respectivă. Prestigiul pe care îl are Colegiul „Nicu Gane” este datorat nouă, cadrelor didactice, şi în egală măsură foştilor şi actualilor elevi” a precizat prof. Bogdan Grigoriu.

 

Primarul Cătălin Coman şi vicepreşedintele CJ Alexandru Rădulescu s-au considerat gazde

Primarul Cătălin Coman a participat la Ziua Colegiului cu emoţie, recunoştinţă şi admiraţie, precizând că este „mai degrabă gazdă”. „Am venit cu recunoştinţă pentru că sunteţi aici mulţi dintre domnii şi doamnele profesoare care aţi contribuit decisiv la formarea mea ca om, la formarea mea profesională, am emoţii pentru că sunteţi aici colegii cu care am lucrat, şi pe care îi admir pentru munca şi rezultatele obţinute”.

Şi prof. Alexandru Rădulescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, s-a considerat, la fel ca şi primarul Cătălin Coman, o gazdă a manifestării. Alexandru Rădulescu a spus că expoziţia fotografică este foarte importantă pentru invitaţii la Zilele Colegiului, dar mai importantă pentru elevii şcolii, „pentru că această expoziţie prezintă pe cei care au determinat şi au ţinut spritul instituţiei de învăţământ Nicu Gane, spirit pe care noi îl definim ca performanţă în educaţie şi cultură. Dacă ne uităm în această expoziţie vom vedea că la baza acestei evoluţii au stat marii profesori care au muncit aici şi elevii care au ajuns mari personalităţi. Spiritul instituţiei Nicu Gane a dăinuit la aceleaşi standarde ridicate. Spiritul Colegiului Nicu Gane a fost susţinut de cei care au fost elevi aici, de cei care au înţeles ce înseamnă această instuţie şi au ales să muncească aici, revenind ca profesori. Noi, cei care am venit aici de la alte şcoli, ne-am pliat pe standardele impuse de dumneavostră. De aceea vă propun ca anul viitor să dezvoltaţi această expoziţie fotografică. Sunt convins că toate generaţiile pot aduce fotografii din perioada de când ei erau elevi şi sunt convins că vor avea un mare succes în rândul elevilor”, a spus Alexandru Rădulescu.

Mesajele inspectorului general adjunct Cristina Teodorovici şi a fostului elev al colegiului, preot Liviu Mihăilă, au încheiat seria discursurilor. Înainte de începerea spectacolului artistic, preotul Liviu Mihăilă a oferit celor prezenţi o carte religioasă apărută sub semnătura sa şi o sticlă cu aghiazmă. 

Reclame:

Lasa un comentariu: