“Ziua Porţilor Deschise” la Şcoala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” din Fălticeni

Conducerea Școlii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” Fălticeni anunță că miercuri, 3 aprilie (între orele 10:00 şi 14:00) este  “Ziua Porților Deschise” pentru această instituţie de învăţământ, în scopul prezentării ofertei educaţionale pentru anul şcolar 2013-2014. Nu este  pentru prima oară când această unitate şcolară organizează o astfel de acțiune premergătoare programului de înscriere în clasa pregătitoare şi clasa I.

Şcoala îi aşteaptă pe cei mai mici elevi cu două săli dotate corespunzător pentru clasa pregătitoare şi alte două pentru clasa I. Totodată, copiii din aceste clase, care vor solicita, vor putea rămâne după cursuri în şcoală până la ora 15:00, unde vor beneficia de programe educative, asistenţă socio-pedagogică, efectuarea temelor pentru acasă, dar şi activităţi recreative.

Programul „Şcoala după şcoală” se desfăşoară în continuarea programului şcolar şi va fi organizat între orele  12:00 – 15:00 astfel:                       

– 12:00 – 13:30: program de recreere, masă şi activităţi artistice

– 13:30 – 15:00: program de activităţi instructiv-educative şi de activităţi sportive.

Ca urmare a consultării cu părinţii, copiii şi cadrele didactice, s-au identificat următoarele tipuri de activităţi:

–          pachetul de activităţi de performanţă şi pregătirea temelor pentru acasă;

–          pachetul de pregătire pentru viaţă, cu accentul pe activităţi de dezvoltare personală şi autocunoaştere;

–          pachetul de activităţi extraşcolare: ateliere, activităţi tematice.

Pentru a veni în sprijinul părinţilor şi copiilor, Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” a afişat pe site-ul propriu (www.sc3falticeni.ro) detalii în privinţa numărului de  locuri la clasele pregătitoare şi  la clasa I, precum şi criteriile specifice de înscriere. Dacă după mediatizarea tuturor informaţiilor despre clasa pregătitoare părinţii mai au nelămuriri sau dacă doresc să vadă spaţiile în care vor învăţa cei mici, ei pot afla miercuri, 3 aprilie, orice fel de date.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.