La Fălticeni a fost evaluat stadiul investiţiilor pe proiectele de apă, canalizare şi epurare

Joi, 19 septembrie, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a fost prezent la Fălticeni pentru o întâlnire cu primarul Gheorghe Cătălin Coman, proiectanţii şi constructorii angrenaţi în proiectele care vizează: realizarea unei noi staţii de epurare, şi extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, părţi componente ale proiectului judeţean de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Suceava.

La discuţiile care au avut loc la Fălticeni au mai fost prezenţi: senatorul Ovidiu Donţu, vicepreşendintele Consiliului Judeţean Suceava, Alexandru Rădulescu, directorul general ACET Suceava, Ştefan Groza, reprezentanţi ai proiectantului EPTISA şi ai antreprenorilor – SC VEOLIA WATER SOLUTIONS & TECHNOLOGIES  ROMANIA  SRL, pentru staţia de epurare, şi SC 3T CONSTRUCT SRL, pentru extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare.

După vizitarea amplasamentelor pe care se derulează investiţiile, ocazie cu care a fost analizat stadiul lucrărilor şi au fost puse în discuţie problemele întâmpinate în şatier, autorităţile, antreprenorii şi consultanţii, au tras concluziile în cadrul unei întâlniri la sediul Primăriei Municipiului Fălticeni.

Referitor la extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare, proiect demarat în urmă cu două luni,  s-au strâns o serie de nemulţumiri privind ritmul de desfăşurare a lucrărilor.

Constructorul, firma „3T”, a dat asigurări că întârzierile, generate în special de relaţia cu furnizorii de materiale, vor fi recuperate în perioada următoare.

Proiectantul a estimat progresul actual al lucrărilor la 7%, cu o mică întârziere faţă de graficul stabilit, întârziere ce poate fi recuperată în următoarea perioadă, asta şi în funcţie de condiţiile meteorologice şi apropierea de sfârşitul anului.

Ştefan Groza, directorul general al ACET Suceava, a menţionat bunele relaţii de colaborare dintre operatorul judeţean şi administraţia locală de la Fălticeni, un exemplu de bună practică. Acesta a făcut apel la responsabilitare în respectarea graficelor de lucrări pentru ca disconfortul pentru populaţie să fie cât mai mic, şi la calitatea lucrărilor.

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a cerut antreprenorilor să comunice cu autorităţile atunci când există dificultăţi care trebuie rezolvate, dar mai ales să respecte graficele de lucrări. „Cei care lucrează în cosntrucţii se plâng că nu sunt bani, că decontările sunt întârziate, că s-au acumulat arierate. În situaţia de faţă bani sunt, nu avem o problemă de finanţare. Ne interesează ca la Fălticeni să fie realizat un proiect de calitate care să ţină ani buni de acum înainte”, a declarat Cătălin Nechifor.   

Reclame:

Lasa un comentariu: