Ziua Verde sărbătorită la Eco-Școala „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni

29 octombrie 2013 – Ziua Verde a Eco-Școlilor din România, pe care elevii clasei a II-a C de la Eco-Școala „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni, îndrumați de prof. Adriana Coțovanu au marcat-o prin plantarea în perimetrul școlii a doi pomi, un gutui și un cireș. Li s-au alăturat câțiva elevi de la clasele a VI-a A și a VII-a B, îndrumați de prof. Tocănel Alexandra, prof. Haidău Adelina, precum și bibl. Stan Doriana. Este o zi a voluntarilor CCDG, zi pe care școala noastră o sărbătorește încă din 2010 și ne face plăcere că suntem printre cei care cred că doar împreună putem schimba ceva. Prin astfel de acțiuni, elevii se atașează și mai mult de valorile ecologiei și tind, la rândul lor, să îi învețe și pe cei cu care intră în contact – de ce este important să protejeze natura.

Mediul în care trăim este foarte important pentru noi: nu numai la nivel local, dar și global- la nivelul întregii lumi. Copacul este un simbol: ne reamintește de natură și de importanța protecției mediului. Totodatǎ, reprezintǎ cooperarea internaționalǎ.

În același timp, prin Programul Eco-Școala avem posibilitatea să le dezvoltăm elevilor capacitatea de a conștientiza rolul naturii în viața omului, precum și rolul omului în natură; îi ajutăm pe elevi să cunoască și să aplice normele de comportare specifice asigurării echilibrului naturii, să înțeleagă necesitatea protejării mediului natural, regenerării pădurilor, să indentifice acțiunile negative ale omului asupra naturii, efectele acestora, să întreprindă acțiuni concrete de protejare a naturii, să adopte o atitudine de prietenie și respect față de aceasta.

 

Prof. Coțovanu Adriana, coordonator program Eco-Școala

Reclame:

Lasa un comentariu: