Magia Martisorului 2014

Ajuns la a VI-a ediție, concursul „Magia Mărțișorului” organizat de Școala Gimnazială „Al. I. Cuza” Fălticeni s-a bucurat de participarea a peste 100 de școli din întreaga țară. Pe lângă sprijinul oferit de Primăria Fălticeni, anul acesta organizatorii au beneficiat și de suportul oferit de Biblioteca Municipală “Eugen Lovinescu” care a oferit spațiul necesar realizării expoziției cu o mică parte dintre lucrările trimise, expoziție care a fost vernisată în după –amiaza tilei de 27 februarie și va rămâne deschisă până pe 8 martie 2014.

Așa cum am aflat de la profesoarele Mariana Oșlobanu și Adriana Coțovanu, coordonatoarele proiectului, la concurs au participat peste 1.000 de mărțișoare și felicitări eco realizate în ateliere de creație organizate în școli din toată țara, obiecte care au contopit  atât imaginația cât și munca micilor creatori.

“Exponatele, felicitările și mărțișoarele ecologice reprezintă rodul muncii și creativității copiilor în utilizarea materialelor reciclabile. S-a depus foarte multă muncă în acest proiect atât din partea elevilor cât și din partea cadrelor didactice implicate.

Dincolo de frumusețea obiectelor confecționate de copiii din întreaga țară, această expoziție dă startul unei acțiuni cu scop caritabil. Fondurile obținute din vânzarea felicitărilor și mărțișoarelor vor fi folosite pentru derularea unor acțiuni cu caracter umanitar și activităților ecologice desfășurate în cadrul Programului Internațional Eco-Școala, Școala <Alexandru Ioan Cuza> pregătindu-se pentru câștigarea celui de-al patrulea Steag Verde”, ne-a declarat prof. Mariana Oșlobanu.

Reclame:

Lasa un comentariu: