Ziua Femeii sărbătorită la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni

Cu ocazia Zilei internaționale a Femeii, personalul feminin din Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi Fălticeni a fost felicitat în cadru festiv.

            Vineri, 7 martie, cadrelor militare femei le-au fost oferite flori de către colegi. De asemenea, la raportul și inspecția de dimineață, cele șase eleve, cinci din anul al II-lea și una din anul I, au primit flori din partea colegilor și felicitări din partea comenzii unității și a comandanților de batalion.

            Asa cum am aflat de la purtătorul de cuvânt al școlii, cpt. Irina Airinei, elevii jandarmi au reușit să o surprindă și pe elev sergent Elena Filip, înlocuitorul la comanda celor două batalioane. Eleva este în anul al II-lea și îndeplinește această funcție din octombrie 2013.

            „Chiar dacă sistemul militar este, prin definiție, unul specific masculin, consider că femeile jandarm, deși puține la număr, își pot dezvolta o carieră militară de succes. Pentru a face față – o femeie trebuie să fie foarte bine pregătită, să aibă integritate, inițiativă, simț de răspundere și un foarte bun autocontrol”, a precizat Elena Filip.

            Elena Filip este căsătorită, are 27 de ani, este din localitatea Tătăruși, județul Iași și a absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității „Al.I.Cuza” Iași. 

Reclame:

Lasa un comentariu: