Inaugurarea sălii de sport de la Colegiul Național „Nicu Gane”

Anul trecut, Primăria și Consiliul Local Fălticeni au demarat lucrările de modernizare și reabilitare a sălilor de sport de la cele trei colegii și de la o școală gimnazială din municipiu. Prima a fost dată în folosință, la sfârșitul lunii februarie, la Școala “Ion Irimescu” în luna martie a fost finalizată reabilitarea suprafeței de joc de la Colegiul “Vasile Lovinescu”, iar joi, 3 aprilie, a fost inaugurată sala de sport a Colegiului Național “Nicu Gane”. Panglica inaugurală a fost tăiată de primarul Cătălin Coman, prof. Gheorghe Lazăr, șeful Inspectoratului Școlar Suceava și prof. dr. Mihaela Bărbăcuț, directoarea Colegiului “Nicu Gane”, la festivitate fiind prezenți senatorul Ovidiu Donțu, deputatul Ioan Stan, prof. Alexandru Răduleascu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Cristi Bărculescu, directorul DJST Suceava, Ioan Mihai, directorul CSTA Suceava, directorii unităților de învățământ din Fălticeni, comanda Școlii de Subofițeri Jandarmi și a Poliției Municipale, elevi și profesori ai colegiului.

Înainte de cuvântul de bun venit din partea gazdelor, preoții Ionel Marian și Tudorel Neculau au oficiat slujba de sfințire a sălii de sport și au rostit rugăciuni pentru ca cei care se pregătesc în acest spațiu modern să obțină rezultate bune și foarte bune în competițiile la care vor participa.  

Sala de sport este folosită de elevii de la Colegiul Național „Nicu Gane” și de sportivii de la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane”, având toate dotările necesare pentru obținerea de performanțe în atletism, volei, tenis, baschet și handbal. Pentru primarul Cătălin Coman, sala de sport modernizată în acest an, are o importanță deosebită, fiind construită în anul 1980, la sugestia și ca o recompensă pentru rezultatelor obținute de sportivii pregătiți de profesorii Gheorghe și Argentina Coman, părinții primarului Cătălin Coman. Aici primarul Fălticeniului a făcut orele de sport când era elev al liceului, apoi a fost profesor de educație fizică și sport și coordonator al Clubului Sportiv „Nicu Gane”.

„Am venit aici cu bucurie dar și cu emoție pentru că această investiție s-a realizat și astfel mai avem o sală frumoasă, modernă. Voi, elevii, sportivii, profesorii și antrenorii care vă veți desfășura activitatea în această sală, sunteți primii <vinovați> pentru tot ceea ce s-a făcut aici. Rezultatele obținute de dumneavoastră ne-au determinat să găsim resursele financiare, să investim în această sală, fiind un obiectiv necesar și util. Multumesc partenerilor, conducerii Colegiului Național „Nicu Gane”, domnilor deputați și senatori, Consiliului Județean și tuturor celor care ne-au ajutat să găsim resursele financiare și materiale, colegilor mei profesori care au muncit împreună cu constructorii pentru finisaje. Vă urez mult succes într-o sală nou, cu spirit nou și să ne întâlnim cât mai des pentru a premia sportivii cu performanțe deosebite”, a precizat primarul Cătălin Coman.

Prof. Gheorghe Lazăr, șeful Inspectoratului Școlar Suceava a precizat că astfel de evenimente sunt foarte importante pentru comunitate, pentru performanța în sportul școlar, „așa cum arată, această sala de sport este rodul cerințelor actuale pentru viitorul acestor copii”. 

Senatorul Ovidiu Donțu a precizat că trebuie să investim cât mai mult în clădirile școlilor și  în sport, pentru că investim în educație și investim în sănătate, iar deputatul Ioan Stan a felicitat Consiliul Local și pe primarul Cătălin Coman pentru atenția pe care o acordă unităților de învățământ și care au ajuns să aibă un buget alocat pentru investiții mai mare cu 500 % față de 2012,

O parte dintre invitații la acest moment festiv au fost răsplătiți cu diplome de excelență pentru sprijinul acordat în construirea bazei sportive și promovarea sportului, iar sportivii cu rezultate deosebite au primit din partea administrației locale premii în bani în valoare totală de 12.250 lei, diplome și medalii. Pentru că au avut cel mai frumos Bal al bobocilor, elevii Colegiului Național „Nicu Gane” au primit ca premiu 30 de mingi, o parte dintre ele fiind folosite la sfârșitul manifestării într-un meci demonstrativ de volei.  

Prima competiție găzduită de această sală de sport  este turneul final al Campionatului Național de Minivolei, competiție ce se va desfășura în perioada 4 -6 aprilie.    

Reclame:

Lasa un comentariu: