Două școli sucevene au fost premiate de Ministrul Educației Naționale, Remus Pricopie, pentru activitățile extrașcolare organizate în cadrul Săptămânii altfel

Miercuri, 11 iunie, Remus Pricopie, Ministrul Educației Naționale, a premiat primele 10 școli care au câștigat cea de-a treia competiție dedicată activităților extrașcolare „O activitate de succes în Săptămâna altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Printre proiectele premiate se numără un proiect al Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni “Împreună facem Școala Altfel!”, care a concurat la domeniul tehnic și proiectul de la domeniul sportiv — Cuza Open — Turneu județean de tenis organizat de Colegiul Tehnic “Al. I. Cuza” din Suceava.

Distincțiile pentru cele două școli sucevene au fost înmânate de ministrul Remus Pricopie elevilor și cadrelor didactice care au participat la proiecte. Din partea Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” premiul a fost primit de prof. ing. Suseanu Claudia, directoarea Colegiului, prof. Murărescu Simona-Maricica și prof. dr. Jarcău Mihaela împreună cu doi elevi din clasa a IX-a A.

Competiția a presupus realizarea de proiecte bazate pe activitățile organizate în cadrul programului “Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”. Acestea au fost structurate pe zece domenii educaționale: cultural, artistic, tehnic, științific, sportiv, educație pentru cetățenie democratică și promovarea valorilor umanitare, educație pentru sănătate și stil de viață sănătos, educație ecologică și de protecție a mediului, abilități de viață, consiliere și orientare.

Proiectul Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni s-a remarcat prin modalitatea de susținere a lucrărilor pe teme de sănătate, artă și cultură, științele pământului și ecologie, istorie și geografie, științe aplicate sub forma unor conferințe virtuale, organizate prin sistemul WebExMeetings și gestionat, la nivel local, de coordonatorul proiectului.

“Sub coordonarea prof. Simona-Maricica Murărescu, elevii au fost implicați în activitățile  Proiectului Național “Împreună facem Școala Altfel!”, organizat la nivel național de Asociația Pro Arta, Dezvoltare Și Cunoaștere – Rețeaua Edu Moodle România. În cadrul celor cinci secțiuni Sănătate, Artă și cultură, Planeta Pământ, Istorie și geografie, Științe aplicate, corespunzătoare zilelor din perioada 7-11 aprilie 2014, elevii noștri au realizat activități de la 8 la 14 după un program stabilit în școală, dar sincronizat cu programul din fiecare zi a proiectului național. Din școala noastră s-au înscris în proiect un număr de 137 de elevi și 13 profesori (dir. prof. ing. Suseanu Claudia, prof. Murărescu Simona-Maricica, prof. Popa-Ion Olguța, prof. Bacalu Vergilia, prof. Grigoraș Magdalena, Prof. Chițu Magdalena, prof. Feștilă Constantin-Bogdan, prof. Pădurariu Mioara, prof. dr. Jarcău Mihaela, prof. Dumitriu Bogdan, prof. Cărămidă Dan, prof. Dan Ovidiu și prof. ing. Tofan Maria-Dana) și 137 elevi. Aceștia au primit conturi pentru utilizarea site-ului proiectului pentru documentare, postarea lucrărilor cu care s-au înscris în concursurile offline sau pentru susținerea testelor online în intervalul stabilit, atât în timpul activităților cât și acasă”, ne-a spus prof. Claudia Suseanu, directoarea Colegiului “Mihai Băcescu”.

Proiectul din domeniul sportiv – Cuza Open – Turneu județean de tenis al Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” din Suceava s-a remarcat prin anvergura și numărul mare de participanți, dar mai ales prin seriozitatea și implicarea elevilor în organizarea tuturor etapelor.

Reclame:

Lasa un comentariu: