Concert de flaut şi lansare de carte la Dialogul artelor

Muzeul de Artă “Ion Irimescu” în colaborare cu Primăria Municipului Fălticeni şi Fundaţia Culturală “Ion Irimescu” au organizat în seara zilei de marţi, 5 august 2014, în Sala “Pictor Aurel Băeşu” manifestarea “Ora dulce şi rară a timpului împreună”- Dialogul artelor.

Înainte de lansarea volumului “Spitalul Judeţean şi alte întâmplări” scrisă de doctorul Vasile V. Popa a avut loc un concert susţinut de renumiţii flautişti români, tată şi fiu,  prof. univ. Nicolae Maxim de la  Filarmonica “George Enescu” Bucureşti şi Mihai Maxim, profesor la Universitatea Fraiburg, Germania. Timp de jumătate de oră cei doi instrumentişti au intrepretat fragmente din operele marilor compozitori: G. Fr. Handel, I.S. Bach, N. Paganini, Mozart.

Despre ultima apariţie editorială a scriitorolui Vasile V. Popa, “Spitalul Judeţean şi alte întâmplări” au vorbit scriitorii Doina Cernica, Mihaela Bărbăcuţ şi Nicolae Cârlan. În cele două volume scriitorul şi medicul obstretician  Vasile V. Popa descrie aspecte din unul din cele mai mari spitale judeţene, cel din Galaţi, povesteşte despre problemele cu care se confrunta un medic obstretician, mai ales că era fiul unui dezident politic, dar abordează şi probleme legate de cultura fălticeneană, sunt aduse în atenţia cititorilor aspecte legate de familia scriitorului, accentul fiind pus pe portretizarea tatălui autorului, folcloristul şi scriitorul V.G. Popa, este evocat oraşul Fălticeni în perioada postbelică, văzut prin ochii copilăriei şi adolescenţei autorului.

Talentul de povestitor, plăcerea de a scrie, expresivitatea enumerării şi modul de redare a “Fălticeniului de poveste” din timpul de după război a lui Vasile G. Popa – tatăl şi a lui V.V. Popa – fiul au fost  scoase în evidenţă de Doina Cernica. Jurnalista şi scritoarea suceveană a spus că “Spitalul Judeţean şi alte întâmplări”  este o reîntoarcere în timp, o carte de memorie care ispiteşte lectorul cu mai multe pobilităţi tematice de coagulare a impresiilor.

            “Paginile în care povestitorul este în primul rând doctor se constituie într-un document zguduitor al celei mai emoţionate şi obositoare dintre toate specialităţile în vreme de restrişte. Cartea Spitalul Judeţean şi alte întâmplări îl aşează pe Vasile V. Popa într-un gen memorialistic aparte, înălţat la maxima strălucire şi popularitate. Deosebită pentru cititor este prezenţa în memoriile lui V.V. Popa a preotului, profesorului şi scriitorului Vasile G. Popa, fiind parcurse cu un nod în gât paginile în care se relatează sfârşitul grăbit de tortură din beciurile securităţii sucevene, pagini care mărturisesc neputinţa medicului şi deznădejedea fiului. Cartea este o scriere complexă ca şi timpul evocat, complexă ca şi omul care evocă”,a precizat Doina Cernica.

Pentru profesor doctor Mihaela Bărbăcuţ, lectura celor două volume a scos în evidenţă o nouă calitate a lui Vasile V. Popa, aceea de portretist original, portretele sale fiind numite “portrete în tăietură de bisturiu”.

            “Limbajul portretelor este simplu,,nu sunt portrete şablonizate. Predomină portretele de medici, asistentele care munceau din greu, doctorii tineri, moaşele – cele mai complete asistente ale spitalului judeţean, portretele pacientelor înfricoşate şi resemnate, portretele şefilor.

Volumul doi este bogat în portrete schimonosite politic, oamenii fiind prezentaţi exclusiv prin faptele lor. Nu sunt uitate nici portretele fălticenene, portretele de wartişti, graficieni şi scriitori, portetele colective ale gălăţenilor surprinşi în plimbările duminicale. Sunt inserate discret  portetele mamei şi tatălui autorului şi ale celorlalţi membri ai familiei. Unele portrete sunt pauze de respiraţie, altele sunt surse de naraţiune”, a spus prof. dr. Mihaela Bărbăcuţ.

Criticul literar Nicolae Cârlan a vorbit despre experienţa medicului de ţară Vasile V. Popa, o experienţă indespensabilă pentru cariera oricărui doctor indiferent de specializare pentru că aici te confrunţi cu toată cazuistica medicală şi este locul unde trebuie să găseşti soluţii rapide la cele mai dramatice probleme medicale.

Între coperţile celor două volume, Nicolae Cârlan a găsit mai multe cărţi. Într-una din ele vorbeşte conştiinţa profesională a medicului Vasile V. Popa, în alta vorbeşte conştiinţa civică a cetăţeanului V.V. Popa, altă carte este dedicată întâmplărilor din 1990 până în 2013, alta aparţine familiei scriitorului iar alta aspectelor culturale.

„Este o carte care vorbeşte despre conştiinţa civică a doctorului Vasile V. Popa. Cartea te pune pe gânduri din punct de vedere al vieţii din spitale, al vieţii sociale, al vieţii în familie, a copiilor străzii sau a celor abandobnaţi în maternităţi. La acestea se adaugă imaginea Fălticeniului cu iarmarocul care trăieşte, eu necitind pagini mai vii despre acest iarmaroc ca în această carte”, a precizat Nicolae Cârlan.

Medicul Vasile V. Popa a început să scrie la îndemnul tatălui său, însă nu a publicat nici un manuscris până nu a ieşit la pensie, când a început să redea publicului însemnările tatălui.

„În ultima perioadă a vieţii tatălui meu, corespondam frecvent, aşa ieşind şi una din cărţi, <Din anii copilăriei>, publicată de mine din dorinţa de a respecta testamentul verbal al tatălui, care, înainte de a muri mi-a spus să am grijă de lucrările sale. El a murit în 1976 şi multă vreme nu s-a publicat nimic din scrierile foştilor deţinuţi politici. Chiar şi după evenimentele din 1989 a rămas o inerţie pentru că au rămas aceeaşi oameni care conduceau editurile, aceleaşi concepţii, aceleaşi năravuri. Tata mă îndemna să notez diferite evenimente la care asistam ca medic la ţară, unele din ele foarte grave. Când m-am dus la circumscripţia unde am fost repartizat am dat de un registru unde erau bolnavii de sifilis în tratament. Comuna avea 7.000 de oameni şi 200 erau sifilitici, toţi erau băieţi carea abia făcuseră armata. Erau probleme sociale importante, era pelagră, era mortalitate infantilă uriaşă şi care mi-au marcat începuturile. De la 70 de ani de când m-am pensionat am început să scriu. Mi-am propus un proiect foarte ambiţios. Să scriu în fiecare an o carte. Nu mi-am propus să scriu cărţi groase. Este o mare greşeală să scrii cărţi graose, cu excepţia cărţilor cu caracter ştiinţific. Au trecut patru ani, am scos patru cărţi, vara aceasta am mai scris o carte pe care o public în iarnă. Mă simt obligat să fac ceva, nu pot să stau ca pensionar şi să nu fac nimic. Aşa m-a crescut tatăl meu. Mă bucur şi vă mulţumesc din tot sufletul că v-au plăcut cărţile, că le-aţi lăudat. O carte trebuie citită şi cel mai bun test este atunci când lumea spune că a citit-o cu plăcere”, ne-a spus scriitorul Vasile V. Popa.

Reclame:

Lasa un comentariu: