Ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, pe şantierul noului Spital Municipal Fălticeni

În după-amiaza zilei de joi, ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a verificat stadiul lucrărilor de construcţie la noul Spital Municipal din Fălticeni.

Nicolae Bănicioiu s-a întâlnit cu reprezentanţii constructorului, un consorţiu de patru societăţi comerciale, lider fiind firma suceveană SC General Construct SA, având ca asociaţi Con Bucovina SA Suceava, Loial Impex SRL Suceava şi Instcomp SA Suceava, dar şi cu prefectul Florin Sinescu, Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, dr. Ludovic Abiţei, directorul DSP Suceava, managerul unităţii medicale din Fălticeni, doctorul Vlad Morariu, primarul Cătălin Coman şi personalul medical angajat.

Guvernul a alocat la începutul acestui an o sumă de 5 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la noul spital din Fălticeni, după ce la sfârşitul lui 2013 a mai asigurat o parte din finanţare, respectiv 10 milioane de lei.

„Am venit să vedem care este stadiul lucrărilor, în urma unor solicitări pe care le-am avut de la Consiliul Judeţean şi de la Primărie pentru a aloca fonduri suplimentare. Am vrut să văd dacă ceea ce am discutat în luna mai, când am fost ultima oară aici, s-a întâmplat şi văd că progresează lucrurile, constructorii se ţin de cuvânt şi încercăm să ne ţinem de termenul de finalizare a lucrărilor. O să discut şi cu preşedintele Consiliului Judeţean şi cred că vom găsi soluţii pe partea financiară de a nu lăsa lucrurile în repaus, aşa cum au fost lăsate mulţi ani. Până la sfârşitul anului cred că vom mai aloca o sumă, să vedem mai întâi calculele, pentru că trebuie să alocăm în funcţie şi de cât poate cheltui constructorul. Cât de curând, într-o viitoare şedinţă de Guvern, vom face o alocare şi pentru Spitalul Municipal Fălticeni” a declarat ministrul Nicolae Bănicioiu.

Conform primarului Cătălin Coman, s-au finalizat 28.000 de metri pătraţi de tencuieli interioare, acum lucrându-se la tencuieli interioare, la şape şi se finalizează instalaţiile electrice, termice, de aer şi de fluide medicale. „Suntem la 85% din lucrări. Nu am lucrat la exterior pentru că lăsăm să se aerisească interiorul, altfel riscăm să se facă mucegai. Constructorul ia probe zilnice de umiditate şi, atunci când normele permit, vom începe lucrul la exterior cu termosistemul. Din anul 2012, pe lângă suma extrem de mare pe care am primit-o, nu am avut nicio sincopă din punct de vedere financiar, astfel încât constructorul să invoce lipsa banilor pentru a nu lucra. Singurele probleme pe care le-am avut au fost condiţiile meteo. Sunt avansate două termene de finalizare, începutul verii anului viitor şi toamna anului 2015. În funcţie de calculele pe care le vom face împreună şi dacă costul final va fi optim să încălzim iarna pentru a putea lucra, vom termina spitalul peste un an” , a precizat primarul Cătălin Coman.

Pentru finalizarea construcţiei mai sunt necesare circa 15 milioane de lei, constructorul dând asigurări că în luna noiembrie exteriorul va fi terminat, după care vor urma finisajele interioare.

„Este un spital aşteptat de o populaţie de 100.000 de locuitori din bazinul Fălticeni. A început în 1991, lucrarea a fost îngheţată, iar din 2012, de când guvernează Victor Ponta, s-a dat drumul la fonduri. La finalul anului trecut am primit 100 de miliarde de lei vechi, sumă cu care am putut să ne acoperim şi anul acesta. Vom face un calcul financiar să vedem ce poate cheltui constructorul şi vom solicita o suplimentare de fonduri. Important este că se mişcă lucrurile”, a declarat Cătălin Nechifor, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

Proiectul Spitalului Municipal Fălticeni este adaptat la noua legislaţie din domeniul sanitar având toate circuitele asigurate conform noilor norme, dar şi expertizele solicitate pe linie de situaţii de urgenţă.

Reclame:

Lasa un comentariu: