Satul Petia va avea o bibliotecă cu cărţi provenite din donaţii

Vineri, 19 septembrie, în satul sucevean Petia, comuna Buneşti, va fi inaugurată bilioteca sătească. Fondul de carte provine din donaţii, peste 1.000 de volume fiind oferite de Mitzura Arghezi, a cărei mamă provenea din Petia, şi aproximativ 800 de volume sunt de la poetul Mihai Leonte, de asemenea originar din sat. Pe lângă bibliotecă, administraţia locală a amenajat şi un mic muzeu al satului, cu obiecte donate de săteni, care va purta numele lui Mihai Leonte. Acesta, în vârstă de 73 de ani, va fi prezent sâmbătă la eveniment.

Cu ocazia inaugurării bibliotecii şi muzeului va fi lansat şi volumul „Ametiste moldave”, o antologie a poeţilor locali realizată la iniţiativa lui Mihai Leonte. Printre cei ale căror versuri sunt cuprinse în volum se numără şi jandarmul sucevean Ovidiu Donisa, cunoscut ca poet în cercurile literare locale.

Aşa cum am aflat de la scriitorul Mihai Leonte, în volumul Ametiste Moldave”, mai sunt incluşi autorii locali Elena Andrieş din Rădăşeni, Felicia Niculina Lămăşanu din Mihăieşti, inginera Simina Silvia Şcladan din Suceava, Dumitru Viziteu, consilierul local din Buneşti – Suceava, inginerul Todirel Calugarita din Fălticeni, şi desigur bibliotecarul Ioan Ştefan, sufletul acestei acţiuni deosebite. La inaugurare va participa profesorul universitar Ludmila Grama din Republica Moldova

Reclame:

Lasa un comentariu: