Peste 835 elevi de clasa a III-a din județul Suceava participă anul acesta la programul educațional ECOlimpiada Elevilor, ediția 2014 – 2015

20 ianuarie 2015 – Pentru al treilea an consecutiv, Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării Știinţifice, aduce proiectul educațional ECOlimpiada Elevilor în școlile din România, printre care și în județul Suceava unde peste 835 de elevi de clasa a III-a s-au înscris deja în competiție și au solicitat auxiliarul curricular „Învățăm să reciclăm ambalajele”.

 

Manualul educațional este oferit gratuit în școli de către inițiatorii proiectului, Eco-Rom Ambalaje și Ministerul Educaţiei şi Cercetării Știinţifice, cu scopul de a întâmpina elevii cu noi informații esențiale privind colectarea separată și reciclarea deșeurilor de ambalaje.

 

Astfel, prima etapă a competiției ECOlimpiada Elevilor are caracter didactic și propune o serie de lecții educative despre protecția mediului înconjurător – în timp ce, în a doua etapă a programului, participanții își evaluează cunoștințele într-un concurs de lucrări scrise.

 

„Competiția îi determină pe copii să aibă rezultate cât mai bune și, în același timp, dinamizează și simplifică procesul de învățare. Astfel, am creat un program educațional complex, un fel de olimpiadă națională pe teme de mediu, care urmărește să îi determine pe cei mici să fie responsabili cu resursele naturale. Le dorim mult succes participanților de anul acesta”, declară Sorin Cristian Popescu, Director General Eco-Rom Ambalaje.

 

În următoarea perioadă, sub îndrumarea profesorilor, toți cei 835 elevi de clasa a III-a din județul Suceava înscriși în ECOlimpiada Elevilor, Ediția a III-a, vor parcurge manualul „Învățăm să reciclăm ambalajele”, iar la final vor realiza o lucrare scrisă cu principalele învățături deprinse din auxiliar.

 

Aceste compuneri vor fi notate de către învățătorii de la clasă, care vor nominaliza cea mai bună lucrare în etapa finală a competiție, înregistrând-o pe site-ul www.colecteazaselectiv.ro. Aici, un juriu format din reprezentații Ministerului Educaţiei şi Cercetării Știinţifice și Eco-Rom Ambalaje realizează o ultimă departajare din punct de vedere originalitate, respectarea normelor de redactare și a temei propuse. Totodată, compunerile pot fi evaluate și prin vot unic, în perioada 20 aprilie – 10 mai 2015.

 

La final, elevii care au redactat cele mai reușite lucrări, alături de cadrele didactice implicate, vor fi premiați.

 

Despre ECOlimpiada Elevilor

 

Programul educațional ECOlimpiada elevilor se desfășoară la nivel național încă din 2012 și își propune familiarizarea elevilor din clasele a III-a cu procesul de colectare separată a deșeurilor de ambalaje și cu cel de reciclare.

 

Datorită performanțelor foarte bune înregistrate în primele două ediții, unde aproximativ 33.593 de elevi și 1.359 de cadre didactice din 58 de orașe au răspuns pozitiv proiectului ECOlimpiada elevilor, programul continuă și anul acesta, fiind extins în alte 29 de noi localități din România.  

  

Pentru mai multe detalii vă învităm să consultați regulamentul concursului aici: http://www.colecteazaselectiv.ro/regulamentul-concursului-ecolimpiada-elevilor/ .

 

Despre Eco-Rom Ambalaje

 

La un deceniu de la apariția primelor angajamente naționale de reciclare, Eco-Rom Ambalaje, prima și cea mai importantă organizație de preluare de la agenţii economici a obligațiilor de reciclare şi valorificare a deşeurilor de ambalaje, a contribuit la reciclarea, în cei 10 ani de activitate, a 2,6 de milioane de tone de deșeuri de ambalaje.

Eco-Rom Ambalaje implementează şi dezvoltă în România un sistem de colectare separată a deşeurilor de ambalaje ce vizează atât agenţii economici, cât şi populaţia, și care contribuie semnificativ la realizarea ţintelor de colectare şi reciclare impuse României de către Uniunea Europeană.

 

De 10 ani, acest sistem este susținut integral de producătorii și importatorii de bunuri ambalate de pe piața din România, membrii Eco-Rom Ambalaje, printr-un aport financiar de 280 de milioane de lei. 80% din această sumă este direcționată anual către companiile de gestiune a deșeurilor si i extinderea sistemului de colectare separată: asigurarea serviciilor de colectare, sortare și transport a deșeurilor către fabricile de reciclare, investiții în infrastructura de colectare separată pentru populație și în campanii de informare și educare a populației privind importanța colectării separate a deșeurilor de ambalaje.

 

Bazele sistemului de colectare separată a deșeurilor de ambalaje pentru populație au fost puse de Eco-Rom Ambalaje în anul 2006, în 14 localități, numărul acestora crescând în ultimii 10 ani de peste 33 de ori, ajungând astăzi la 464 de localități. Astfel, aproximativ 45% din populația României– circa 9 milioane de români – are acces acum la serviciul pus la dispoziție de organizație.

C.P.

Falticeni -Calendar ECOlimpiada Elevilor_001

Reclame:

Lasa un comentariu: