Rechinii, mai aproape de noi

Joi, 30 aprilie, la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu” din Fălticeni a avut loc vernisajul expoziţiei permanente „Rechinii, mai aproape de noi”. 130 de exponate unicat, maxilare de rechin, crabi marini, stele de mare donate de colecţionarul italian Marco Zuffa şi de soţia sa Iuliana Nechita care completează colecţiile instituţiei muzeale din oraşul de pe Şomuz.

Alături de numeroşii vizitatori dornici să vadă noile exponate încă din prima zi au fost cei doi colecţionari Marco Zuffa şi de soţia sa Iuliana Nechita, Corina Ignat, fost muzograf la Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava şi care a făcut parte din echipa care a contribuit la realizarea Muzeului Apelor din Fălticeni, profesorul de biologie Dan Cojocaru, un apropiat colaborator al Muzeului Apelor, profesori de biologie, reprezentanţi ai administraţiei locale.

Aşa cum a precizat muzeograf şef la Muzeul Apelor Fălticeni, Maria Crăciun, Marco Zuffa este profund convins că expoziţiile muzeale au o mare importanţă didactică, motiv pentru care a organizat numeroase expoziţii despre rechini, balene şi alte animale marine în mai multe oraşe italiene, dar şi în România, mai întâi la Suceava, iar din această săptămână şi la Fălticeni.

“Pasionat colecţionar de cochilii şi alte organisme marine, a constituit o impresionantă colecţie cu 600 de specii cunoscute la care se adaugă sute de varietăţi de dinţi de rechin fosili şi actuali. Aceste materiale porovin din colecţia naturalistică  Marco Zuffa şi Iuliana Nechita fiind donate Muzeului Apelor “Miahi Băcescu” în amintirea unui drag priten, foarte pasionat de naturalistica italiană, Luciano Bertolini”, a spus Maria Crăciun.

Marco Zuffa completează cu exponate unicat colecţiile Muzeului Apelor

Graficianul  Marco Zuffa s-a născut în Italia în 1959, de mic copil manifestând atracţie faţă de natură şi lumea acvatică. Se numără printre fondatorii Muzeului de Preistorie din  provincia Bologna. După 1990 a început să cerceteze cu deosebit interes fauna marină din Marea Mediterană, axându-se în special asupra rechinilor, despre care publică o serie de articole ştiinţifice în reviste de specialitate din Italia, Franţa, Slovenia.

Marco Zuffa deţine o colecţie impresionantă de gasteropode exotice, crabi şi stele de mare, colţi şi fălci de rechin din toate speciile. Pasiunea sa este îndreptată cu precădere spre Cypraeidae (moluşte marine cu cochiliile frumos colorate), dar colecţionează şi alte piese, între care cele mai impresionante sunt fălcile de rechin. Marco Zuffa a precizat că nu a participat la prinderea rechinilor, toate exponatele expuse fiind cumpărate. În schimb a participat alături de pescarii care i-au prins la disecţii şi la studiu, cel mai mare rechin prins şi studiat având 8,5 metri şi peste 3 tone, iar cel mai mic este un rechin alb, de numai 6 centimetri.

Marco Zuffa  a dorit să doneze o parte din colecţia de maxilare de rechin, crabi marini, stele de mare, Muzeului  Apelor „Mihai Băcescu”, pentru că este singurul muzeu din ţară cu tematică axată pe viaţa din mediul acvatic, cu piese valoroase aduse din expediţiile academicianului Mihai Băcescu pe mările şi oceanele lumii. Cel mai mare dinte de rechin pe care îl are în colecţie are 17 centimetri, iar cel mai mare dinte de care a auzit are 19 centimetri şi se găseşte în Peru.

Colecţionarul Italian doreşte colaborare de lungă durată cu muzeul din Fălticeni

“Dacă aceste exponate stăteau în cutii, în depozit, era un fapt egoist. Aici sunt expuse pentru multă lume şi asta înseamnă mai multă bucurie. Prima dată aceste piese au fost expuse la Muzeul de Ştiinţe ale Naturii din Suceava şi am rămas foarte impresionat de interesul copiilor dar şi al vizitatorilor mai în vârstă, fiind o noutate în această zonă, chiar dacă în Italia astfel de piese se găsesc destul de uşor şi pot fi cumpărate. Am dorit ca aceste piese să fie expuse într-un muzeu dedicat lumii marine şi împreună cu soţia mea, Iuliana Nechita, am decis să le donez. Pentru mine a fost surpriză modul de expunere, într-un spaţiu bine iluminat, nu am ştiut până astăzi cum va fi aranjată această expoziţie. Aceste piese sunt la locul lor şi vor fi de folos celor care fac cercetări dar şi celor care vor veni să le admire. Cu timpul vom completa această colecţie şi sper într-o colaborare de lungă durată cu muzeul din Fălticeni”, a precizat Marco Zuffa.

Copiii s-au arătat interesaţi de dinţii rechinilor

Profesorul Dan Cojocaru a prezentat evoluţia rechinilor, a căror apariţie este datată înaintea dinozaurilor, şi a vorbit celor prezenţi despre dentiţia rechinilor. “Dentiţia este concrescută, sunt dinţi concrescuţi. Dinţii dispar pe rând, se tocesc sau se rup şi cresc pe mai multe rânduri. Deşi dinţii rechinilor şi dinţii oamenilor au aceeaşi duritate, dinţii rechinilor nu sunt afectaţi de carii. Rechinii au, în medie, de la 5 la zeci de rânduri de dinţi, aceştia nefiind prinşi în gingie prin intermediul unei rădăcini”, a menţionat profesorul Dan Cojocaru.

Expunerea profesorului Cojocaru a stârnit curiozitatea copiilor dar şi a adulţilor care au adresat numeroase întrebări.

Expoziţia conţine şi un maxilar de rechin vânat în Marea Neagră, colecţionarul italian precizând că cel prezent în expoziţie este din a doua specie descoperită recent în această mare, cel mai probabil a pătruns din Marea Mediterană.

Reclame:

Lasa un comentariu: