Ziua Eroilor marcata si la Falticeni

Ziua Eroilor, sărbătorită în acest an joi, 21 mai, a fost şi de această dată marcată la Fălticeni prin mai multe activităţi care s-au desfăşurat la monumentule eroilor din Piaţa “Nada Florilor” şi din cimitrirul gradini, dar şi în unităţile de învăţământ din municipiu.

Elevii din şcolile gimnaziale şi licee au avut ca invitaţi veterani de război care le-au povestit copiilor despre momentele grele prin care au trecut în cel de-al doilea război mondial.

La Momunentul Eroilor din Piaţa “Nada Florilor” a fost oficat servicul religios de către preotul militar Cătălin Simion şi au fost pomeniţi toţi veteranii de război din Fălticeni. După intonarea Imnului naţional al României, în acordurile „Imnului eroilor”, au depus coroane de flori: primarul Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon şi directorul general Paul Buhlea din partea Primăriei Fălticeni, Cătălin Nechifor preşedintele Consiliului Judeţean şi Alexandru Rădulescu vicepreşedintele aceleiaşi instituţii, subprefectul Atanasă Nistor, reprezentanţii Asociaţiei Veteranilor de Război, Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, comanda Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni, Detaşamentul de Jandarmi Fălticeni, membri ai partidelor politice reprezentate în Consiliul Local Fălticeni, elevi de la şcolile gimnaziale „Alexandru Ion Cuza”, „Ioan Ciurea” şi Colegiul Naţional „Nicu Gane”.

La Monumentul Eroilor de la cimitirul “Grădini”, preotul paroh Neculai Apostol a oficiat o slujbă în memoria celor care au căzut pe câmpurile de luptă. Au depus coroane de flori: Asociaţia “Cultul Eroilor”, Poliţia Municipală, Detaşamentul de Pompieri Fălticeni şi Poliţia Locală Fălticeni.

Manifestările desfăşurate cu prilejul Zilei Eroilor au fost organizate de Primăria municipiului Fălticeni în colaborare cu Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi “Petru Rareş” Fălticeni, Detaşamentul de Pompieri Fălticeni şi Parohia Grădini.

Tot joi au avut loc ceremonii militare la Monumentul Eroilor din Cornu Luncii şi mormântul eroului sublocotenent (post-mortem) Ioan Grosaru din satul Păiseni.

La Cornu Luncii, primarul  comunei Gheorghe Fron şi M.M.P(r) Davidel Dumitru prim- vicepresedinte al  Asociaţiei  Cultul  Eroilor au participat la depunerile de coroane de la mormântul eroului martir al Revoluţiei române din 1989 – sublocotenet post mortem Mihailovici Puiu, după care s-au deplasat la Păiseni împreună cu o delegatie a Batalionului 32 „Mircea” din Timişoara formată din  militari care au luptat în teatrele de operaţiuni şi foşti colegi ai eroului Ion Grosaru, care şi-a pierdut viaţa în teatrele de operaţie din Irak. La mormântul eroului de la Păiseni a fost citită cea mai lungă poieze scrisă de Ion Grosaru, „Vulturul”, fiecare participant primind o copie a manuscrisului.

Ceremonii militare şi religioase au mai fost organizate la monumentele din Liteni, Boroaia, Dolheşti.

Reclame:

Lasa un comentariu: