Patru canotori suceveni reprezintă România la Campionatul Mondial de Canotaj

Patru  canotori din judeţul Suceava vor pleca pe 28 iulie, spre  baza nautică Lagao Rodrigo de Freitas, din Rio de Janeiro, Brazilia, pentru a participa în perioada 5-9 august, la Campionatul Mondial de Canotaj. Printre sportivii care vor concura pentru România se se numără Ciprian Tudosă şi Mihai Ianoş, de la CSS „Nicu Gane” Fălticeni, respectiv Cosmin Pascari şi Larisa Roşu, de la CSM Suceava. În prezent aceştia fac ultimele antrenamente la Orşova sub coordonarea antrenorului emerit Vasile Avrămia, care îi va însoţi pe tinerii canotori suceveni şi în Brazilia. Competiţia găzduită în premieră de Brazilia va aduce la start peste 600 de sportivi din 50 de ţări.

“Obiectivul principal pentru acest an este cucerirea unei medalii de aur la Rio. Aşteptările de la elevii pregătiţi la Baza nautică de la Fălticeni şi acum la Orşova sunt mari, chiar dacă concurenţa este una foarte puternică la acest nivel. Toţi cei patru canotori s-au numărat printre performerii competiţiilor naţionale şi internaţionale la care au participat în ultimii ani. Elevii mei pornes la drum spre Brazilia cu dorinţă de a li se cânta imnul naţional pe podiumul mondial”, a precizat prof. Vasile Avrămia.

Campionatul Mondial de Canotaj din Brazilia reprezinta un test înainte de Jocurile Olimpice de Vară din anul 2016.

 

Reclame:

Lasa un comentariu: