Echinoxul taifasului şi alte povestiri

Ziua de 27 octombrie 2015 a lăsat deschisă încă o uşă în existenţa Colegiului Naţional ,,Nicu Gane”. Găzduirea marelui scriitor fălticenean Grigore Ilisei, dar şi lansarea celor două cărţi de tip interviu, i-a invitat pe elevi într-o convorbire despre apărarea valorilor naţionale, precum şi despre un început strălucit în carieră. Cu alte cuvinte,  prin cele două cărţi s-a dus la conchiderea ideii că, atunci când eşti tânăr şi pasionat de ceea ce faci, nu poţi fi legat de nimic!

În cadrul acestui eveniment, au fost lansate două noi volume semnate Grigore Ilisei, două volume de interviuri pentru că, aşa cum se ştie despre autor, este unul dintre marii oameni de cultură ai României şi, mai mult de atât, jurnalist. În prima carte, „Convorbiri, taifasuri, divanuri, portrete”, au fost intervievate mari personalităţi tocmai de cel ce a mânuit penelul în scrierea acestei cărţi, personalităţi cu răsunet în literatura românească şi nu numai, precum Eugen Barbu, care se situează, alături de C. Negruzzi,N. Filimon şi L. Rebreanu, printre cei mai mari scriitori ai literaturii noastre, Înaltpreasfinţitul Teofan şi Arhimandritul Timotei Aioanei. Această carte ne oferă oportunitatea de a afla de autori cu renume, pe care nu îi studiem la şcoală şi, mai mult de atât, sunt tratate subiecte precum succesul în carieră sau începutul carierei unor mari oameni, ce pot fi de mare ajutor, mai ales nouă, liceenilor, care avem nevoie de modele puternice.

A doua carte, intitulată „Interviuri de Zoe Dumitrescu Buşulenga” este, aşa cum îi spune şi titlul, o carte „şlefuită” de către domnul Grigore Ilisei, care a cules toate interviurile acestei personalităţi şi le-a dat forma finală, legată între două coperţi, scrisă pe hârtie cu miros de tiparniţă, hârtie ce emană prin conţinutul ei cultură şi iubirea de adevăratele valori.

Grigore Ilisei a pendulat toată viaţa între două mari preocupări: presa şi literatura, dar, prin apariţia acestor portrete verbale, scriitorul a demonstrat încă o dată că exigenţa propriilor valori ţine de o minte strălucită și de o cultură generală extraordinară cultivată de-a lungul unei existenţe implacabile.

Cătălina Sofron şi Iuliana Şoldănescu,

clasa a XI-a F, Colegiul Naţional „Nicu Gane”

Reclame:

Lasa un comentariu: