Biblioteca Judeţeană “Alexandru Odobescu” Călăraşi a organizat în perioada 15 noiembrie – 15 decembrie 2012, ediţia a XXXII-a a Concursului Naţional de Proză, “Alexandru Odobescu”. Câştigătorul Premiului I a fost Gheorghe Solcan din Gura Humorului pentru lucrarea “Blestemul” . Printre participanţi şi câştigători s-a numărat şi scriitorul fălticenean Alexa Pascu. În urma jurizării lui Alexa Paşcu i-a fost acordat Premiul special I.
“Pentru concurs am trimis două lucări de proză scurtă, cea premiată fiind <Căprioara>, având ca motto: Oricine ai fi/Şi oricât vei vorbi despre tine,/Nimic bun n-ai produs,/Dacă n-ai lăsat loc amintirii/Pentru cei ce vor veni mâine!”, ne-a declarat scriitorul Alexa Paşcu.
Potrivit organizatorilor, „concursul s-a adresat tuturor creatorilor, nemmbri ai Uniunii Scriitorilor, şi a avut drept scop stimularea creaţiei originale şi afirmarea unor nume noi în sfera preocupărilor literare. Prin întregul său proiect, concursul îşi propune să realizeze o imagine vie a nivelului atins de proza românească contemporană în anul 2012”.
Toate lucrările premiate urmează să fie publicate într-un volum.