În perioada 14 – 15 martie a.c., la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Falticeni s-a desfăşurat activitatea de evaluare colegială din cadrul proiectului cu tema „Îmbunatăţirea calităţii educaţiei şi formării profesionale prin reţele parteneriale”, proiect finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane, a cărui beneficiar este Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic (IPT).
Aşa cum am aflat de la prof. Claudia Suceanu, directoarea Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu”, obiectivele proiectului sunt dezvoltarea cadrului operaţional pentru implementarea Cadrului Comun European de Referinţă pentru Asigurarea Calităţii în formare profesională (EQARF) în IPT, dezvoltarea reţelelor parteneriale între şcoli şi formarea actorilor cheie implicaţi în asigurarea calităţii în IPT.
În cadrul proiectului au fost create, la nivel national, 16 reţele parteneriale, pe domenii diverse de activitate. Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” a fost selectat ca „Centru de resursă” pe domeniul industrie textilă – pielărie, la nivel naţional, având 5 şcoli partenere: Grupul Şcolar “Francisc Neuman” Arad, Liceul Teoretic “Emil Racoviţă” Baia Mare, Colegiul Tehnic “Maria Baiulescu” Braşov, Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Bucureşti şi Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte” Lugoj.
La activităţile care au avut loc joi, 14 martie şi vineri, 15 martie au participat reprezentanţi din toate şcolile membre în Reţeaua partenerială. Elevii au participat la activităţi specifice domeniului industrie textilă – pielărie printre care s-au numărat „Analiza stadiului şi a dificultăţilor care apar în colectarea datelor privind indicatorii de calitate pilotaţi”, „Analiza activităţilor de învăţare colegială desfăşurate în primul an de derulare a proiectului”, „Întocmirea Raportului de evaluare colegială a activităţii desfăşurate în cadrul Retelei parteneriale nr.12, Design IPT, de către şcoala resursă – Colegiul Tehnic <Mihai Băcescu>”.
Activitatea s-a încheiat vineri, la Centrul Cultural “Grigore Vasiliu Birlic”, cu un spectacol artistic realizat de elevii Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” în parteneriat cu elevi ai Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava şi ai Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din Suceava.
„Prin acest proiect, util şi eficient pentru toţi, am avut oportunitatea de a lucra împreună, profesori, elevi, părinţi, din diferite colţuri ale ţării, pentru a rezolva probleme comune, pentru a răspunde provocărilor actuale economice şi sociale, pentru a avea certitudinea unui învăţământ de calitate şi pentru a fi, în egală măsură, o poartă deschisă către viitor pentru tinerii care decid să calce pragul şcolilor din care facem parte şi să rămână antrenaţi în activităţile noastre timp de 4 ani, asigurând un parteneriat pentru calitate”, ne-a declarat Claudia Suseanu.