105 ani de la naşterea lui Mihai Băcescu

Joi, 28 martie, Muzeul Apelor “Mihai Băcescu” din Fălticeni a găzduit evenimentul muzeal “De la mentor la discipol”, dedicat profesorului emerit Vasile Ciurea, cel care a pus bazele primului muzeu din Fălticeni şi discipolului său, academicianul Mihai Băcescu, întemeietorul Muzeului Apelor din Fălticeni.

După expunerile muzeografilor Clementina Bucovineanu – “Un om şi o operă – 130 de ani de la naşterea profesorului Vasile Ciurea”, Maria Crăciun –“Organizarea muzeului Fălticenilor în perioada 1914 – 1972” şi Dana Tofan – “Omul şi universal albastru – 105 ani de la naşterea academicianului Mihai Băcescu”, a urmat vernisajul a două expoziţii. “Vasile Ciurea – manuscrise, documente, fotografii” şi “Mihai Băcescu – fotografii şi publicaţii”. Expoziţiile cuprind manuscrise în original şi fotografii inedite donate de Elena Vernescu, fica lui Vasile Ciurea, documente, obiecte din muzeul înfiinţat de Vasile Ciurea

“Personalitatea acestui oraş este dată de scriitori, critici de artă şi literari, istorici, folclorişti, lingvişti, oameni de artă sau de ştiinţă născuţi aici sau în împrejurimi. Activitatea de astăzi doreşte să scoată în evidenţă personalitatea profesorului emerit Vasile Ciurea, cel care a întemeiat, în 1914, primul muzeu din Fălticeni şi primul din regiunea Sucevei şi discipolul său, Mihai Băcescu, cel care nu şi-a uitat niciodată primul iniţiator în tainele naturii, dar nici locurile natale” ne-a spus Dana Tofan, şef Serviciu cultură – muzee în cadrul Primăriei Fălticeni. 

            Prezent la manifestarea de la Muzeul Apelor, primarul Cătălin Coman a precizat că întotdeauna când intră în Muzeul Apelor are un sentiment de mister, “încercând să înţeleg ce înseamnă lumea apelor. Am intrat în acest muzeu cu plăcere şi atunci când eram elev la şcoala generală şi atunci când eram la liceu. Felicit colectivul care lucrează la acest muzeu pentru că face o muncă extraordinară cu resurse limitate. Muezul arată din ce în ce mai bine, gata să primescă vizitatori. Vă invit cu drag să veniţi la Muezul Apelor, niciodată nu vă veţi plictisi, niciodată nu o să puteţi spune că aţi văzut totul. De fiecare dată muzeul vine cu ceva nou, stârnindu-vă dorinţa de a explora” a precizat primarul Cătălin Coman.

Activitatea s-a încheiat cu un program artistic susţinut de elevii de la şcolile gimnaziale “Alexandru Ioan Cuza” şi “Ioan Ciurea”.

Muzeul apelor, o încununare a activităţii academicianului Mihai Băcescu

“Vasile Ciurea m-a învăţat să iubesc florile, animalele, împreună cu el am lucrat la confecţionarea borcanelor cu peşti pentru vechiul muzeu. Meleagurile sucevene au oferit un bogat material de studiu pasiunii mele în formare. Muzeul este o încununare a activităţii mele, în special de oceanolog: l-am înzestrat cu sute de animale, pe care le-am adus din cele trei oceane, multe unice nu numai în România, ci raportat la marile muzee ale planetei. Am vrut astfel să refac şi să înmulţesc vechea colecţie de animale acvatice din vremea care mă leagă de profesorul Ciurea. El este conceput ca un muzeu – fără pereche în lume – al apelor. Dar pentru a nu întârzia bucuria de dărui oamenilor un obiectiv deosebit, i-am spus muzeu muzeu de ştiinţe naturale. Însă structura şi exponatele fac precizarea cuvenită aici, în Fălticeni ne aflăm într-un muzeu ale apelor”, mărturisea Mihai Băcescu referindu-se la mentorul său, pentru care, în semn de iubire şi recunoştinţă, a luat fiinţă în anul 1982 Muzeul de ştiinţe naturale.

Un muzeu vizitat de 30.000 de persoane

Pe lângă acvarii cu peşti, 9 diorame, exponate constând în diferite specii din fauna de fund a oceanelor şi în special a crustaceelor, unelte necesare pescuitului, cărţi şi material documentar legat de viaţa marină ce au aparţinut academicianului Mihai Băcescu, muzeul deţine un glob pământesc unic pe plan mondial, prin faptul că reprezintă relieful submarin şi Luna, realizată în aceeaşi manieră.

Muzeul prezintă lumea cercetătorilor Emil Racoviţă, Grigore Antipa, Paul Bujor şi Ion Borcea, exponatele reliefând contribuţiile ştiinţei româneşti în domeniul hidro-biologiei. Participând la numeroase expoziţii oceanice, descoperind numeroase specii de peşti şi de crustacee, acad. Mihai Băcescu a dăruit muzeului peste 700 de exponate. Toate acestea sunt expuse în două săli, ca un omagiu adus savantului Mihai Băcescu, muncii sale de cercetare.

Într-un spaţiu special sunt prezentate exponate care au aparţinut primului muzeu din Fălticeni,înfiinţat de către profesorul emerit Vasile Ciurea. Vizitatorii sunt atraşi, de asemenea, şi de o trăsurică executată doar cu briceagul de Leon Comnino, de-a lungul a 35 de ani. Expusă în 1937 la Expoziţia universală de la Paris, trăsurica impresionează şi reţine îndelung atenţia vizitatorilor prin măiestria şi migala execuţiei.

Muzeul Apelor din Fălticeni este vizitat anual de aproximativ 30.000 de persoane, atât din ţară, cât şi din străinătate.

Pe data de 28 martie s-au împlinit 105 ani de la naşterea lui Mihai Băcescu iar în luna august se vor împlini 130 de ani de la naşterea profesorului Vasile Ciurea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.