Vezi aici cand vor recupera elevii suceveni zilele libere de 2 si 3 mai!

Ministerul Educaţiei a anunţat inspectoratele şcolare că orele de curs din data de 2 mai vor fi recuperate sâmbătă 20 aprilie, iar cele din 3 mai, în oricare din zilele de sâmbătă, începând din 27 aprilie, dar nu mai târziu de 25 mai. Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laura Hacman, în cadrul Consiliului de Administraţie care a avut loc miercuri, la nivelul instituţiei, s-a stabilit faptul că elevii suceveni vor recupera ziua de 2 mai în ziua de sâmbătă, 20 aprilie, urmând ca ziua de 3 mai să fie recuperată sâmbătă, 18 mai. Reamintim că, în urmă cu o lună, Guvernul a decis ca zilele de 2 şi 3 mai 2013 să fie declarate drept zile libere pentru salariaţii din sectorul public, pentru ca ziua de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, din data de 5 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.