Începând din luna iunie, la Fălticeni vor demara o serie de acţiuni în scop umanitar şi social pentru comunitatea locală organizate de Cronica de Fălticeni.
“Ne propunem să fim alături de concitadinii noştri nu doar prin cuvânt ci şi prin faptă, aducând o rază de speranţă şi atitudine pozitivă. Proiectul nostru este sprijinit de câţiva oameni de bine şi societăţi comerciale care au subscris dorinţei de a fi mai aproape de cei cărora soarta nu le zâmbeşte de prea multe ori în viaţă”, ne-a declarat Angelica Lascăr, promotorul evenimentului.
Prima activitate pregătită de “Cronica de Fălticeni” este concertul caritabil “Lumina Bucuriei”, organizat împreună cu Asociaţia Fălticeni Cultural şi Primăria Municipiului Fălticeni.
Concertul va avea loc, duminică, 2 iunie 2013, la ora 15.00, şi reuneşte cântări ortodoxe-bizantine specifice sărbătorii Învierii Domnului, intrepretate de Grupul Psaltic ”Schimbarea la Faţă”, format din 30 de solişti proveniţi din mai multe zone ale ţării.
Biletele au fost puse în vânzare începînd de miercuri, 29 mai 2013, între orele 9-16, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”.