Suzana Fântânariu-Baia a primi titlul de „Doctor Honoris Causa”

În cadrul “Zilele Universităţii” organizate de Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi în perioada 27 mai – 6 iunie 2013 artista Suzana Fântânariu-Baia, renumită graficiană şi profesor, a primi titlul de „Doctor Honoris Causa”.

Şedinţa solemnă a Senatului Universităţii de Arte ”George Enescu”, cu prilejul decernării titlului, a avut loc miercuri, 29 mai 2013, ora 11, ceremonia fiind prezidată de rectorul universităţii, Prof. Univ. Dr.  Atena Elena Simionescu. Personalitatea şi cariera doamnei Suzana Fântânariu au fost prezentate, în cadrul discursului Laudatio, de către Conf. Univ. Dr. Dragoş Pătraşcu. După momentul solemn al înmânării diplomei şi a semnelor distinctive de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte ”George Enescu”, Suzana Fântânariu a rostit o alocuţiune în cadrul căreia a mulţumit Senatului Universităţii de Arte ”George Enescu” pentru titlul acordat, adresându-se apoi cadrelor didactice universitare, studenţilor şi publicului prezent.

Cu acest prilej prof.univ.dr. Suzana Fântânariu-Baia a vernisat o expozitie personala în Holul Universităţii de Arte şi a susţinut  un curs  de masterclass la Facultatea de Arte Plastice şi Decorative „George Enescu„ din Iaşi.

Suzana Fântânariu este un ambasador al localităţii Baia în ţară şi a României în lume. Un ambasador al valorii, al frumosului, al sensibilităţii, a tot ceea ce înseamnă bun şi frumos în spiritul românesc, a cărei activitate a fost încununată cu cele mai mari premii în ţară şi în lume, o personalitate, primită cu drag de preşedinţi de state, primită cu drag de instituţiile culturale ale lumii, în care a realizat peste 50 de expoziţii personale, la care se adaugă peste 150 de expoziţii de grup în ţară şi peste hotare.

Grafician de renume internaţional, Suzana Fântânariu s-a născut pe 15 septembrie 1947 în localitatea Baia, judeţul Suceava. Între 1970 şi 1975 urmează cursurile Institutului de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj, iar în 1985 îşi continuă studiile în Italia, unde a obţinut o Bursă de studii la Roma. Actualmente profesor universitar doctor la Facultatea de Arte Plastice şi Design din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, Suzana Fântânariu este posesoarea a numeroase premii şi distincţii, printre care amintim Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România (1999); Premiul I al Bienalei Internaţionale de Artă contemporană a ţărilor francofone Paris, Franţa (1992); Premiul II la Bienala de gravură Maastrich, Olanda (1993); Medalia de argint la Expoziţia Internaţională de gravură, Beijing, China (1998); Ordinul Naţional “Pentru Merit” în grad de “Cavaler” pentru realizări artistice şi promovarea culturii (2000); sau Premiul de excelenţă al Bienalei internaţionale de gravură Beijing, China (2003).

Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al Grupului International de Gravura “SMTG”, Cracovia, Polonia.

DHC-Suzana-Fantanariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.