În conformitate cu graficul desfăşurării concursului de admitere, candidaţii care au fost declaraţi „APT”, respectiv „PROMOVAT” în urma susţinerii probelor eliminatorii s-au prezentat vineri, 13 septembrie, la sediul şcolii pentru a susţine proba de verificare a cunoştinţelor. Din 147 de candidaţi, s-au prezentat 146 – din care opt fete. Cele 50 de locuri scoase la concurs au fost ocupate de o fată (din judeţul Neamţ) şi 49 de băieţi.
Cel mai mare punctaj a fost de 84 de puncte obţinut de un candidat din Suceava. Cel mai mic punctaj pentru candidaţii declaraţi „ADMIS” a fost de 62 de puncte. Candidaţii au avut posibilitatea să depună contestaţii duminică, 15 septembrie, în intervalul orar 08.00-14.00.
Aşa cum am aflat de la cpt. Irina Airinei, purtătorul de cuvânt al şcolii, elevii jandarmi sunt aşteptaţi la sediul şcolii în data de 29 septembrie 2013 până la ora 18.00, în vederea pregătirii pentru începerea cursurilor ce va avea loc marţi, 1 octombrie.
Luni, în prezenţa oficialităţilor, a avut loc deschiderea anului de învăţământ pentru elevii jandarmi din anul al II-lea, seria 2012-2014 şi prima serie de poliţişti locali care se vor pregăti în Şcoala de Subofiţeri Jandarmi în perioada 16 septembrie – 13 decembrie 2013.