Grădinița „Pinocchio” și-a lansat proiectele educaționale pentru acest an școlar

Joi, 28 noiembrie, în prezența părinților, cadrelor didactice de la unitățile de învățământ din Fălticeni, a consilierului parlamentar Lăcrămioara Grigoriu și a scriitoarei Coca Maria Udișteanu, la Grădinița „Pinocchio” din Fălticeni, a avut loc lansarea proiectelor educaționale care se vor derula în anul școlar 2013- 2014.

Până în luna iunie 2014, preșcolarii fălticeneni vor fi implicați în proiecte educative printre care se numără „Să citim pentru mileniul III”, „Ecogrădinița”, „Kalocagathia”, „Educație pentru sănătate”, „Educație rutieră”, „Educație Emoțională”. O parte dintre aceste proiecte au fost prezentate de micuți prin parada costumelor fabricate din materiale reciclabile, printr-o lecție de educație rutieră, fiecare proiect fiind descris prin cântece și poezii. 

Așa cum am aflat de la Adriana Samson, directorul Centrului bugetar al grădinețelor cu program prelungit, activitatea din grădinițe se derulează pe două nivele de vârstă. Nivelul I este perioada de 3 – 5 ani, o perioadă în care copilul socializează și nivelul II , vârsta de 5 – 6 ani, care este perioada de pregătire pentru școală și pentru viața socială. Activitățile instructiv – educative sunt organizate după curriculum național, conținuturile învățării find abordate în manieră integrată și interactivă și se desfășoară pe bază de proiecte tematice și teme săptămânale. Alte tipuri de activități care se organizează în grădiniță sunt cele opționale care urmăresc dezvoltatrea aptitudinilor copiilor, activități educative organizate în parteneriat cu diverse instituții publice, unități de învățământ, cabinete medicale, ISU, poliție, jandarmerie, muzee, teatre, etc.

„Un proiect asigură copiilor experiențe concrete de viață necesare formării și dezvoltării deprinderilor și apitudinilor necesare construirii unei societăți durabile, și permite interacțiunea directă cu mediul și cu oamenii de vârsta lor sau cu adulții. Pentru  grădiniță managementul de proiect consolidează mecanismul instituțional, aducând schimbări în cultura organizațională și transformând-o în una puternică, promotoare a  inițiativei lucrului în echipă. Un beneficiu al proiectelor pentru comunitate ar fi acela că ele conduc la schimbarea mentalității cetățenilor obișnuiți, cu privire la importanța și complexitatea activităților desfășurate în această treaptă de învățământ, având și rolul în pregătirea copilului pentru școală și pentru viața socială”, ne-a declarat institutoarea Adriana Samson.

Directoarea Centrului Bugetar „Pinocchio” a mai precizat că proiectele educaționale sunt acțiuni care se desfășoară într-o perioadă determinată de timp și care urmăresc atingerea unor obioective. Implicarea  într-un proiect asigură copiilor o motivare superioară în învățarea și practicarea deprinderilor complexe de comunicare. Copiii se găsesc în fața unor situații complexe în care sunt determinați să exploreze, să redea prin intermediul limbajului oral, scris sau plastic idei, impresii păreri. Sunt încurajați să facă predicții, să manifeste opțiuni prin explorare, experimentare, să facă alegeri. În aceste proiecte copiii interacționează cu alți copii, fac schimb de informații, se joacă, se iau la întrecere într-un cadru organizat, cu scopuri clare și binedeterminate.

Lansarea proiectelor educaționale a fost un bun prilej pentru a lansa și proiectul „Grădinița <Pinocchio> te invită să fii responsabil!”, în cadrul căruia nimic din ceea ce poate fi reciclat nu va mai fi aruncat. Săptămânal, fiecare preșcolar va aduce din gospodăria proprie două peturi, maculatură, doze de aluminiu și baterii uzate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.