Echipa CSS „Nicu Gane” campioană națională la minivolei

În perioada 3 – 6 aprilie, la Fălticeni s-a desfășurat turneul final al Campionatului Național de Minivolei, competiție ce s-a desfășurat în sala de sport a Colegiului Național „Nicu Gane” și în sala „Gabriel Udișteanu”.

Vineri și sâmbătă de la orele 10.00 și 11.30 iar după-amiază, de la orele 16.00 și 17.30, au avut loc meciurile de clasament din fiecare serie. Sâmbătă seara primele două clasate din fiecare serie s-au întâlnit în semifinale, duminică desfășurându-se finala mică și finala mare. În finala mică s-au întâlnit CNNT Craiova și CTF Mihai I București, oltenii obținând victoria destul de ușor cu 3 – 1, având un avans confortabil după primele două seturi, iar când a jucat cu echipa mai experimentată, scorurile pe seturi fiind 25 – 15, 25 – 16, 12 – 25, 25 – 22.

În finala mare s-au întâlnit două echipe care au avut ca obiectiv obținerea primului loc. Dacă în primele două seturi, fălticenenii au reușit să se impună cu ușurință, mai ales că în al doilea set cei din Dej au jucat cu echipa a doua, în repriza a treia LAPI Dej și-a revenit spectaculos, obținând victoria cu scorul de 25 – 15. Al patrulea set a fost unul „al celor tari de inimă”, scorul fiind foarte strâns, foarte rar ajungându-se la diferențe de două puncte între cele două echipe. La finalul setului, jucătorii din Dej au reușit să se impună cu scorul de 25 – 23.  Setul decisiv s-a derulat tot la fel, diferența dintre echipa care se afla la conducere și cealaltă fiind de un singur punct. Spre sfârșitul setului întreaga sală a început să-și încurajeze favoriții, echipa pregătită de Marius Stan a reușit să se mobilizeze, să se concentreze, să nu se mai grăbească așa cum a făcut pe parcursul celui de-al patrulea set  și astfel a reușit să obțină victoria.       

„Obiectivul voleibaliștilor de la CSS “Nicu Gane” a fost un loc pe podium. Am obținut victoria destul de greu, obiectivul a fost maxim atins. La un moment dat copiii antrenați de mine au intrat în jocul celor de la Dej după ce unul din cei mai bun jucători al lor s-a accidentat, au considerat că victoria le va aparține cu ușurință dar nu a fost așa. S-a schimbat un pic treaba, a trebuit să muncim mai mult, am reușit să ne concentrăm pe final de set decisiv și am obținut victoria”, ne-a declarat antrenorul Marius Stan.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de primarul Gheorghe Cătălin Coman, care a oferit echipei fălticenene cupa și tricourile de campioni. Au mai fost premiați  Zaharia Alexandru – cel mai de perspectivă libero, Tîmpu Valentin și Badea Cristian pentru cei mai de perspectivă jucători, Sălătion Michael a obținut titlul de M.V.P.M. al turneului,

Holotă Adrian – cel mai bun jucător al finalei, Albu Gabriel – cel mai bun ridicător, Vrabie Richard – cel mai bun trăgător, Aciobăniței Tudor – cel mai tânăr sportiv și

Pop Gabriel- cel mai complet jucător.

Seria I – Sala de sport a Colegiului Național “Nicu Gane”

Vineri – 4 aprilie
Ora 10.00: CVM Tomis Constanța – CNNT Craiova 2-3
Ora 11.30: CSS “Nicu Gane” Fălticeni – CSS Kefalonia Ocna Mureș 3-1

Ora 16.00: CNNT Craiova – CSS Kefalonia Ocna Mureș 3-0
Ora 17.30: CVM Tomis Constanța – CSS “Nicu Gane” Fălticeni 1-3

 

Sâmbătă – 5 aprilie
Ora 10.00: CSS Kefalonia Ocna Mureș – CVM Tomis Constanța 1-3
Ora 11.30: CSS “Nicu Gane” Fălticeni – CNNT Craiova 3-0

Semifinale – Sala CN “Nicu Gane”
Ora 16.30: CSS Lapi Dej – CNNT Craiova 3 – 2
Ora 18.00: CSS Nicu Gane – CTF Mihai I București 3 – 1

 

Seria a II a – Sala de sport “Gabriel Udișteanu”

Vineri – 4 aprilie
Ora 10.00: CTF Mihai I București – CSS Blaj 3-0
Ora 11.30: CSS Botoșani – CSS Lapi Dej 1-3

Ora 16.00: CSS Blaj – CSS Lapi Dej 3-0
Ora 17.30: CTF Mihai I București – CSS Botoșani 3-2

 

Sâmbătă – 5 aprilie
Ora 10.00: CSS Botoșani – CSS Blaj 3-2
Ora 11.30: CSS Lapi Dej – CTF Mihai I București 3-1

 

Clasament seria I: 1. CSS Nicu Gane – 9p., 2. CNNT Craiova – 5p., 3. Tomis Constanța – 4p., 4. Kefalonia Ocna Mureș – 0p.

Clasament seria a II -a: 1. Lapi Dej – 9p, 2.CTF Mihai I – 5p., 3. CSS Botoșani – 3p., 4. CSS Blaj – 1p.

 

Duminică – 6 aprilie Sala CN “Nicu Gane”
Ora 10.00: Finala mică CNNT Craiova – CTF Mihai I București 3 – 1 (25 – 15, 25 – 16, 12 – 25, 25 – 22)
Ora 12.00: Finala mare CSS Lapi Dej – CSS Nicu Gane 2 – 3 (17 – 25, 11 – 25, 25 – 15, 25 – 23, 12 – 15)

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.