Primăria Municipiului Fălticeni, organizează în perioada 7-11 aprilie, acțiunea „Săptămâna curățeniei de Primăvară”, care are ca obiectiv salubrizarea și igienizarea carosabilului și a trotuarelor, a spațiilor și a zonelor verzi din cartierele de locuințe, a parcurilor și grădinilor publice, salubrizarea și igienizarea cursurilor de apă, plantarea de arbori și arbuști ornamentali.
„Cu toate că acțiuni de salubrizare sunt efectuate zilnic, în această perioadă vom colabora în mod special cu instituțiile de învățământ care și-au arătat disponibilitatea pentru acestă acțiune de amploare care are ca scop schimbarea imaginii orașului”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman.
Pentru o bună organizare a evenimentului, activitatea se desfășoară după un program etapizat, pentru fiecare zi fiind stabilite zonele în care se face salubrizarea și clasele din unitățile de învățământ participante. Pe lângă cele patru școli gimnaziale și trei licee, la acțiune participă și elevii Școlii de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, care, după ce vor salubriza toată zona în care se află poligonul militar de tragere vor planta în același loc, specii de abori.
Marți 8 aprilie, Școala „Alexandru Ioan Cuza” a făcut curățenie în parcul „Nada Florilor” și în spațiul aferent sălii de sport „Gabriel Udișteanu”, Școala „Ion Irimescu” a salubrizat zona Dumbrava Minunată și parcarea Mănăstirii Buciumeni, Școala „Mihail Sadoveanu”, a strâns gunoaiele din zona gării iar Școala nr. 6 „Vasile Ciurea” a colectat deșeurile de la Serpentina Bunești până la cabana Băncuță. Elevii de la Colegiul „Nicu Gane” au salubrizat str. Pleșești Gane până la Petia și o parte din cartierul Țarna Mare, cei de la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” au ecologizat intrarea în oraș de la stația peco până la intersecția cu Baia și intrarea în oraș de la Stibina până la str. 2 Grăniceri.
„Colecatrea se face selectiv, sacii cu gunoi fiind ridicați de angajații de la salubritate. Materialele reciclabile sunt predate la Goscom, deșeurile care nu se pot recicla sunt transportate la rampa de deșeuri menajere. Pe lângă responsabilizarea tinerilor privind curățeania localității în care trăiesc, în care învață, această activitate vizează să avem un oraș curat până de Florii”, ne-a declarat viceprimarul Gheorghe Aldea.
De la ing. Simona Vacariuc, din cadrul Compartimentului de Mediu, am aflat că astăzi vor continua acțiunile de ecologizare, urmând ca joi și vineri să fie plantați arbori și arbuști în mai multe zone de la periferia orașului.