În perioada 13 – 15 iunie, peste 550 de copii de la grădinițele din municipiul Fălticeni, alături de educatoare au desfășurat activități sportive în cadrul Programului Național Kalokagathia, în scopul stimulării interesului pentru educație fizică și sport în rândul copiilor preșcolari.
Activitățile au fost organizate și coordonate de Mihai Androhovici, vicepreședintele Federației Române “Sportul pentru Toți”, primarul Cătălin Coman, antrenorii Clubului Sportiv “Nicu Gane” și profesorii de educație fizică și sport de la unitățile de învățământ din municipiu.
Marți, în prima zi a competiției, au susținut probele sportive preșcolarii de la grădinițile cu program prelungit „Pinocchio” și „Licurici”, miercuri își vor demonstra calitățile de buni sportivi preșcoalrii de la GPP „Dumbrava Minunată” și GPN „Lizuca”, urmând ca joi să participe copiii de la celelalte grădinițe.
„Anul acesta am realizat una din activitățile tradiționale derulate în parteneriat cu Primăria Fălticeni. Kalokagathia este o activitate destinată celor mici. Timp de trei zile aproape toți preșcolarii de la grădinițele din municipiu sunt angrenați în această competiție care se desfășoară pe stadionul Tineretului. Este vorba despre o testare legată de motricitate, alergare de viteză pe o distanță de 10 metri, săritură în lungime de pe loc și aruncarea mingii de baschet. Testarea face parte dintr-un program al Federației Române Sportul pentru Toți, pentru a depista obezitatea precoce. În acest fel, cu ajutorul Primăriei Fălticeni vom obține date reale din rândul acestor copii, informații despre alimentația de zi cu zi și informații legate de motricitatea lor”, ne-a declarat Mihai Androhovici.
Conform primarului Cătălin Coman, este pentru al doilea an consecutiv când Asociația Județeană Sportul pentru Toți și Primăria Municipiului Fălticeni au organizat în cadrul Proiectului european Active Network competiții sportive în care sunt angrenați toți preșcolarii din municipiu. „Vrem să dăm un impuls la tot ceea ce înseamnă mișcare pentru sănătate, trebuie învățați copiii să facă sport. Din ce am constat astăzi copiilor le place să participe la astfel de competiții și îi stimulăm cu premii pentru ca tot ceea ce înseamnă activitate sportivă să continue. Este doar un început, și este doar un exemplu. Le mulțumesc partenerilor noștri, grădinițelor, doamnelor profesoare și educatoare care trebuie să continue ceea ce am început”, ne-a declarat primarul Cătălin Coman.
Toți preșcolarii au fost răsplătiți cu tricouri de campioni și dulciuri, iar fiecare grupă a primit câte o minge și un rucsac.