Prima medalie din acest an pentru secţia de judo a ACS Şomuz Fălticeni

Sâmbătă, 28 februarie, la Sala de atletism din Bacău s-a desfăşurat a 37-a ediţie a turneului internaţional de judo “Cupa Mărţişorului”, competiţie organizată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bacău.

Întrecerea a reunit la start 420 de sportivi din România, Republica Moldova şi Ucraina care au luptat atât pentru cupă cât şi pentru calificarea la faza finală a Campionatului Naţional U16, etapa pe Euroregiune.

Printre competitori s-au aflat şi doi fălticeneni, fraţii David Niculeasa (U14), categoria 46 de kilograme şi Gabriel Niculeasa (U12), categoria 34 de kilograme. Cei doi sportivi pregătiţi de prof. antrenor Liviu Deleanu au concurat pentru secţia de judo ACS Şomuz Fălticeni. Gabriel Niculeasa a reuşit să urce pe podium, medalie de bronz, la categoria sa.

“Fălticenenii au avut o prestaţie mulţumitoare. Dacă erau mai atenţi la ceea ce au de făcut şi puneau în practică ceea ce au învăţat şi repetat la antrenamente, rezultatele puteau fi şi mai bune. Ţinând cont de numărul mare de participanţi, rezultatele sunt bune. În perioada următoare vom intensifica pregătirile pentru competiţiile interne si internaţionale la care vom participa în lunile următoare”, a precizat Liviu Deleanu.

Falticeni-cupa-martisorul-judo-bacau

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.