La sfârşitul săptămânii trecute la Oneşti s-au desfăşurat ediţia a XII-a a „Cupei Măgura” la judo, etapa Euroregiune Under 15 şi calificările pentru finala Campionatului Naţional Under – 15, competiţii care au reunit peste 250 de sportivi din România.
Municipiul Fălticeni a fost reprezentat de trei sportivi din cadrul secţiei de judo a ACS “Şomuz” Fălticeni, doi dintre ei reuşind să urce pe podiumul de premiere. La categoria 38kg, Gabriel Niculeasa s-a clasat pe treapta a doua a podiumului (medalie de argint), la „Cupa Măgura”. La categoria 50 kg David Niculeasa a obţinut medalia de bronz la „Cupa Măgura” şi a obţinut calificarea la finala pe ţară Under – 15, care se va desfăşura în perioada 13-15 mai, la Suceava. În urma rezultatelor obţinute, fraţii David şi Gabriel Niculeasa. Elevi la Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, în clasa a V-a, respectiv a VII-a, vor participa săptămâna aceasta, în perioada 15-17 aprilie, la Finala pe ţară a Campionatului de Judo Under -14, care se va desfăşura la Miercurea Ciuc, atât la individual cât şi proba pe echipe. La Oneşti a fost prezent şi Andrei Macoveiciuc, elev în clasa I, care a concurant la categoria 24 kg. Chiar dacă nu a obţinut o clasare pe podium, antrenorul prof. Liviu Deleanu spune că Andrei este o speranţă a secţiei de judo, anul trecut la Târgul Secuiesc, când a concurat cu colegi de aceeaşi vârstă, obţinând medalia de argint, la Oneşti luptându-se cu copii cu doi ani mai mari.
„Rezultatele obţinute la Oneşti sunt încurajatoare pentru clubul nostru şi ne oferă încredere pentru competiţiile următoare. Sperăm să avem o participare onorantă la Miercurea Ciuc şi, de ce nu, să venim acasă cu medalii atât sâmbătă, în competiţia individuală, cât şi duminică, în competiţia pe echipe. Îndemn cât mai mulţi copiii din Fălticeni să practice acest sport frumos, ca activitate recreativă sau din plăcere. După Mircurea Ciuc şi Suceava vom participa la Memorialul Gabriel Domnişoru de la Iaşi în luna mai, după care va urma calificarea la U12 şi U13, în care sper obţinem o urcare pe podium cu Gabriel Niculeasa şi să ajungem în finala competiţie U 13 de la Baia Mare”, ne-a declarat antrenorul prof. Liviu Deleanu.
Secţia de judo – ACS Şomuz Fălticeni îşi desfăşoară activitatea în Sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Mihail Sadoveanu” din Fălticeni.