Cea de-a XIII-a ediţie a Târgului Mărului

Cea de-a XIII-a ediţie a Târgului Mărului, ediţia a IV-a a Festivalului Naţional Concurs de Muzica Folk pentru Tineret „Nada Florilor” şi a doua ediţie a Festivalului Fanfarelor se vor desfăşura în perioada 15-16 octombrie, la Fălticeni.

La cele trei manifestări va fi prezentă şi o delegaţie formată din 15 primari din Raionul Orhei, Republica Moldova, condusă de Tudor Golub, preşedintele raionului.

„Considerăm oportună învitaţia celor 15 persoane din Raionul Orhei, o zonă pomicolă recunoscută, în perioada 15 – 16 octombrie, la “Târgul Mărului”, manifestare care continuă şi anul acesta, la Fălticeni, seria ediţiilor precedente ale Sărbătorii Pomicultorilor, ca strategie de punere în valoare a potenţialului economic şi natural al municipiului şi al zonei arondate acestuia. Delegaţia din Republica Moldova urmează să participe şi la seminarul organizat, sâmbătă, 15 octombrie, fiind o ocazie bună pentru un schimb de experienţă între pomicultorii fălticeneni şi adminstraţiile locale din Raionul Orhei.

Cooperare instituţională în domeniul educaţional în vederea creşterii accesului la educaţie şi a calităţii acesteia, promovarea şi conservarea patrimoniului cultural şi istoric, dezvoltarea infrastructurii de transport, dezvoltarea infrastructurii turstice sunt doar câteva obiective ale Raionului Orhei pentru care Municipiul Fălticeni îşi poate pune la dispoziţie experineţa europeană acumulată prin proiectele derulate de instituţiile de învăţământ sau de către Primărie”, a declarat primarul Cătălin Coman.

A XIII-a ediţie a Târgului Mărului

Târgul Mărului este organizat de Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Fălticeni în colaborare cu Asociaţia Pomicultorilor din Bazinul Pomicol Fălticeni, Cooperativa Agricolă “Livezile” Fălticeni, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Asociaţia „Produs în Bucovina”. Manifestarea se va desfăşura în Piaţa „Nada Florilor” din Fălticeni, loc unde vor expune pomicultori, furnizori de materiale şi produse specifice pentru agricultură, producători şi procesatori de lapte şi carne, piscicultori, apicultori, legumicultori, meşteri populari. Sâmbătă, de la ora 12.00, este programată vizita oficială a târgului, iar la ora 13,30 va avea loc un seminar pe teme de pomicultură.

Folk pentru concurenţi cu vârsta între 14 – 35 de ani

Concursul este deschis oricărui interpret sau grup folk de maxim 5 persoane, vârsta fiecarui participant fiind în întervalul 14 – 35 de ani împliniţi până la data de 16 octombrie 2016 inclusiv. Concursul va avea două secţiuni: interpretare şi creaţie (compoziţie).

Festivalul Naţional Concurs de Muzică Folk pentru Tineret „Nada Florilor” este organizat de Asociaţia Pathos Cultural  în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local Fălticeni, Ministerul Tineretului şi Sportului – Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Suceava. Sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 16,00 este programat, pe scena Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, concursul de interpretare, concursul de compoziţie şi prezentarea albumului „Trecerea luminilor” semnat de Walter Ghicolescu. Duminică, de la ora 16,00, în Piaţa „Nada Florilor”, va avea loc gala laureaţilor, urmată de recitalurile invitaţilor Walter Ghicolescu, Trupa FolkFrate şi Vasile Şeicaru. Înscrierile se fac până pe data de 13 octombrie 2016 ora 23.59.

A doua ediţie a Festivalului Fanfarelor

Fanfare de alămuri renumite din judeţul Suceava cum ar fi cele din Sfântul Ilie, Fântânele, Forăşti sau Preuteşti şi cunoscuţi solişti de muzică populară acompaniaţi de fanfare îi vor încânta pe cei prezenţi sâmbătă şi duminică în municipiul Fălticeni. Tradiţia muzicii de fanfară a fost păstrată la Fălticeni peste 100 de ani, până la transformarea Centrului de Instrucţie Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni în şcoală de subofiţeri. Primele documente care ne furnizează informaţii despre existenţa la Fălticeni a unei fanfare formată din ostaşi, „muzicanţi”, datează din anul 1898, iar de la 1 Decembrie 1918 avem confirmarea, din cronicile vremii, că la Fălticeni s-a dansat Hora Unirii, în acordurile fanfarei. Fanfara Regimentului 16 Dorobanţi de la Fălticeni a constituit o prezenţă permanentă la sărbători naţionale, ceremonialuri militare, manifestări social-politice, culturale, momente de destindere şi recreere şi, nu în ultimul rând, în clipele fierbinţi ale istoriei, când nu a lipsit de lângă ostaşul cu arma în mână.

Iustin B.

Program

Sâmbătă, 15 octombrie,

Orele 10,00 – 18,00, Piaţa “Nada Florilor”, Deschiderea Târgului de mere şi produse agroalimentare;

Ora 12,00 – Vizitarea Târgului;

Ora 13,30 – Seminar pe teme de pomicultură

Ora 12,00, Primăria Fălticeni, Întrecerea fanfarelor

Ora 13.00, Aleea pietonală, Parada fanfarelor

Ora 13.30, Piaţa “Nada Florilor”  Spectacol artistic Fanfara de la Dolhasca, Gheorghiţă Rotaru, Fanfara de la Sfântu Ilie, Grupul folcloric „Străjerii” din Dolheşti, Fanfara de la Forăşti, Lenuţa Rusu, Fanfara lui Cucoş de la Fântânele, Ansamblul Balada Humorului

Ora 16,00 – Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, Festivalul Naţional Concurs de Muzică Folk pentru Tineret „Nada Florilor” – concursul de interpretare şi concursul de creaţie;

 

Duminica  16 octombrie Piaţa “Nada Florilor

Orele 10,00 – 18,00 Târg de mere şi produse agroalimentare;

Ora 12.00 Spectacol folcloric: Fanfara de la Preuteşti, Andrei Mihailov,  Patricia Aniculăesei, Ansamblul  „Cetiniţa” al Căminului Cultural Boroaia, Ansamblul “Răzeşii” din Baia, Alexandru Recolciuc, Ansamblul Folcloric „Flori  de Malin” din Mălini, Valentin Bertea, Doina şi Ciprian Petroaie, Ansamblul “Balada” din Fălticeni condus de prof. interpret Maria Tanasă

Ora 16,00 – Gala laureaţilor Festivalului de Folk, urmată de recitalurile invitaţilor

 

falticeni-afis-targul-marului-2016 falticeni-afis-festival-folk-nada-florilor-2016

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.