Cupa „Olimpia” Braşov, adjudecată de David Arcip la categoria U 10

Doi tenismeni din judeţul Suceava, David Arcip din Fălticeni şi de Teodora Sfirnaciuc din rădăuţi, ambii legitimaţi la Clubul Tenis Lechner School Braşov, au reuşit să se impună la categoriia de vârstă U10 în cadrul Turneului Federaţiei Române de Tenis de categoria 1, copii si juniori, Cupa „Olimpia”  la tenis de câmp, desfăşurat în perioada 25 – 27 iulie, la Braşov. Competiţia organizată de de Tenis Club Olimpia cu sprijinul Consiliului Judeţean Braşov, Aqua Carpatica şi Allview, a reunit la categoriile de vârstă 10 ani, 12 ani, 14 ani şi 18 ani, băieţi şi fete, pecei mai buni practicanţi ai tenisului de câmp din ţara şi s-a desfăşurat.

Primele meciuri ale turneului au început printre picături de ploaie, dar vremea a ţinut a practicanţii acestui sport, o parte din meciuri desfăşurându-se chiar în nocturnă, luni fiind o vreme perfecta pentru finalele turneului.

La categoria U10 masculin au fost prezenţi un număr de 14 copii, urbea de pe Şomuz fiind reprezentată de ocupantul locului patru în ierarhia naţională, David Arcip, jucător legitimat la Clubul Tenis Lechner School Braşov. În cele trei zile s-au jucat meciuri interesante şi foarte bine pregătite din punct de vedere tehnic, David Arcip debutând ca favoritul numărul 1, poziţie confirmată şi pe teren, prin adjudecarea, la sfârşitul competiţiei, a locului I şi a Cupei Olimpia la categoria U10.

Calificarea în finală a venit după meciuri dificile disputate împotriva unor adversari bine pregătiţi de la cluburi renumite din Bucureşti, Roman, Piatra Neamţ. După o semifinală  extrem de disputată în compania lui Theodor Tudor (TCM Roman), finala a jucat-o în compania unui alt jucător foarte bun, Dandu David (ACS TCC 2018 Piatra Neamţ).

Deşi a fost o competiţie la care au participat jucători foarte bine pregătiţi, David Arcip consideră că „a fost un turneu de pregătire”, premergător Campionatelor Naţionale Individuale U10, care se vor desfăşura la Centrul Naţional de Tenis din municipiul Bucureşti, începând cu 10 august 2020.

La categoria U10 feminin au fost prezente pe tabloul de joc un număr de 14 jucătoare, Municipiul Rădăuţi fiind reprezentat de Teodora Sfirnaciuc, jucătoare legitimată tot la Clubul Tenis Lechner School Braşov. După ce a trecut în semifinală de bucureşteanca Ania Curuia (C.S MAJOR Bucureşti)  Teodora Sfirnaciuc s-a impus în finala competiţiei în faţa braşovencei Ana Maria  Cîmpan (C.S. Vaideanu Braşov).

„Locul 1 la competiţia organizată la Braşov şi adjudecat lui David, sportiv legitimat la Lechner Tennis School, vine după un cantonament pregătit cu minuţiozitate şi seriozitate împreună cu, coordonatorul Tenis 10, Ferry Lechner. A fost un turneu dificil în care clubul mai sus menţionat si-a adjudecat locul 1 şi la categoria U10 feminin prin Teodora Sfirnaciuc, o sportivă talentată din Rădăuţi. Cei doi suceveni au reuşit dubla la categoria U10 masculin şi feminin.

Aceste victorii i-au adus multă încredere lui David, care a revenit după perioada de repaus impusă de pandemie. Urmează un nou cantonament împreună cu antrenorul său Ferry Lechner, în oraşul de sub Tâmpa. Anul acesta ne bucurăm şi de susţinerea sponsorilor în special Rotary Club Fălticeni, care i-a asigurat lui David echipamentul sportiv pentru întreg sezonul competiţional.

Felicitări David Arcip & Teodora Sfirnaciuc pentru locul I obţinut la Cupa Olimpia Braşov, eveniment susţinut de Aqua Carpatica & Consiliul Judetean Braşov. Mulţumim organizatorilor, părinţilor şi susţinătorilor veniţi să-i vadă pe copii noştri”, ne-a precizat Ramona Arcip, mama lui David.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.