Recepţia lucrărilor de restaurare de la Mănăstirea Probota

 Din încredinţarea ÎPS Părinte Calinic, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ieri a avut loc recepţia la finalizarea lucrărilor de restaurare a patrimoniului cultural din Mănăstirea Probota.

La eveniment au fost prezenţi specialiştii din colectivul de restaurare, oficialităţi locale, Marina Ţurcanu, ca manager de proiect şi stareţa mănăstirii.

Reprezentantul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost prof. univ. dr. Vasile Demciuc. Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 2 ani şi a vizat atât exteriorul, cât şi interiorul locaşului monahal. Sistematizarea întregului spaţiu din curtea interioară a mănăstirii, refacerea aleilor pietonale, schimbarea tuturor elementelor de şarpantă deteriorate şi a acoperişului de şiţă, restaurarea zidurilor de incintă, a turnurilor, a clopotniţei sunt doar câteva din realizările acestui proiect. Lucrările de restaurare au vizat şi zidurile cetăţii medievale, descoperită cu ocazia cercetărilor arheologice anterioare.

Consolidarea fundaţiilor şi restaurarea beciurilor Casei Domneşti „Petru Rareş şi Vasile Lupu“ s-au completat şi prin asigurarea factorilor de microclimat în vederea amenajării în aceste spaţii a unui muzeu.

Mănăstirea Probota, cu hramul „Sf. Nicolae”, este ctitoria voievodală a lui Petru Rareş şi a îndeplinit pentru o vreme rolul de necropolă domnească. În anul 1993, UNESCO include biserica mare a mănăstirii pe lista patrimoniului cultural mondial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.