150 de ani de tradiţie, valoare, cunoaştere, cultură la Colegiul Naţional „Nicu Gane”

Cea mai reprezentativă unitate de învăţământ din urbea de pe Şomuz, Colegiul Naţional „Nicu Gane”, sărbătoreşte, în perioada 2-6 noiembrie, 150 de ani de existenţă instituţională. Această instituţie de învăţământ şi cultură funcţionează în urbea de Şomuz începând cu anul 1870, dar tratativele preliminare înfiinţării datează încă din 1865.

Pentru a marca acest moment deosebit, reprezentanţii instituţiei de învăţământ au pregătit un eveniment adecvat vremurilor în ziua de luni, 2 noiembrie, începând cu ora 10.00, în clădirea Colegiului.

„De la începutul anului şcolar am propus şi, în marea lor majoritate, colegii au decis ca Săptămâna Altfel să se deruleze în perioada 2 – 6 noiembrie 2020, tocmai pentru a celebra prin diverse activităţi acest important eveniment al şcolii. Aceste zile se doresc a fi momente în care să înţelegem că şcoala nu e doar o prioritate, clişeic aclamată ca fiind naţională, ci o prioritate a istoriei, a timpului care devine istorie”, a precizat prof. Anişor Vasiliu, directorul Colegiului „Nicu Gane”.

Manifestări desfăşurate într-un cadru restrâns şi on line

În contextul actual, evenimentul cuprinde următoarele momente: dezvelirea unei plăci comemorative de marmură care va dăinui pe frontispiciul liceului, prezentarea într-un cadru restrâns a mesajelor primite de la foşti profesori, foşti directori, ministerele de resort, al Educaţiei şi al Culturii, de la inspectoratul şcolar, de la oficialităţi locale şi judeţene, de la reprezentanţi de frunte ai învăţământului preuniversitar şi universitar, foşti şi actuali elevi, prezentarea de către profesorii Mioara Gafencu şi Sorin Gafencu a Monografiei «Colegiul Naţional „Nicu Gane” (1870-2020) », lansarea unui număr aniversar jubiliar al „Revistei Noastre” (coordonator prof. dr. Marius Iacob), vizionarea unui film omagial realizat de elevii şcolii (coordonator prof. Loredana Amariei), prezentarea unei expoziţii de fotografie denumită sugestiv „Arc peste timp” (autor prof. dr. Codrin Benţa), activitatea „Chimia, experienţe peste timp” (realizată de membrii catedrei de chimie). Cu această ocazie vor fi prezentate şi  secvenţe dintr-o filmare realizată cu prilejul celebrării centenarului şcolii.

Conducerea colegiului a anunţat că evenimentele se vor derula în marea lor majoritate într-o variantă virtuală, fiind create o pagină de Facebook şi un canal de Youtube, dedicate evenimentului. Pe zidul principal al şcolii va fi ancorat un banner de promovare a momentului aniversar iar profesorii şi elevii şcolii vor purta o insignă jubiliară.

Nu vor lipsi nici momentele artistice oferite de elevi sau foşti elevi ai şcolii, daruri musicale fiind înregistrate şi dăruite comunităţii „Nicu Gane” de pretutindeni. De partea artistică va ocupa profesorul de muzică Dan Sinăuceanu.

La propunerea membrilor catedrei de matematică, la Capela „Sf. Nicolae” a şcolii va avea loc o  slujbă religioasă de Te Deum în cadrul căreia vor fi pomeniţi foştii profesori ai colegiului care au părăsit această lume.

Colegiul îşi respectă deviza propusă: „Educaţie şi cultură”

Preţuit în mentalul colectiv al zonei, competitiv în procesul instructiv-educativ, Colegiul fălticenean continuă să fie o unitate de învăţământ care îşi respectă deviza propusă: „Educaţie şi cultură”.

„În pofida furcilor caudine prin care este trecută societatea contemporană, dar mai ales şcoala şi fenomenul educaţional, colectivul de cadre didactice al şcolii se încăpăţânează să nu lase momentul jubiliar să treacă neobservat pentru opinia publică locală şi chiar naţională. Astfel, celebrarea acestui eveniment se va derula în cea mai mare parte într-un cadru digital, într-o variantă online, astfel încât toţi cei care preţuiesc această şcoală emblematică pentru municipiu, judeţ sau pe plan naţional, din orice colt al ţării sau al lumii să  reînvie, prin amintiri şi evocări, spiritul bătrânei doamne, simbolul de nepreţuit al urbei”, ne-a spus prof. Ioan Caulea, directorul adjunct al Colegiului.

Numele unor mari personalităţi se leagă de acest liceu

De-a lungul timpului, la „Nicu Gane” au învăţat scriitorii Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Horia Lovinescu, Nicolae Labiş, Constantin Ciopraga, Grigore Ilisei, Mihai Gafiţa, Elena Ştefoi, sculptorul Ion Irimescu, biologul Mihai Băcescu, actorii Grigore Vasiliu Birlic şi Jules Cazaban. În Aula Colegiului, care acum poartă numele marelui prozator Mihail Sadoveanu, acesta a rostit, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de viaţă, celebrele cuvinte „La Folticeni am băut apa vie a sufletului românesc”.

Fost absolvent al Liceului „Nicu Gane”, scriitorul Grigore Ilisei a spus, în urmă cu 10 ani, în scurta reflecţie asupra întâlnirii la împlinirea a 140 de ani de existenţă a acestei unităţi de învăţământ, că „există un duh al acestor manifestări şi o întemeiere prin crearea unei culturi corporatiste, instituţionale, pentru că de fapt celebrăm astăzi nu clipa aceasta, celebrăm lucrarea a 140 de generaţii care au trecut prin această şcoală. Acest liceu a fost singurul din care răsărit-au şi odrăslit-au spiritele cele mai înalte ale acestui oraş. Îmi place să cred că spiritul academic nu a fost extirpat dinlăuntrul acestei instituţii niciodată”.

O şcoală în care s-au scris file de istorie

La 3 septembrie 1870, comitetul permanent pentru înfiinţarea gimnaziului cere Ministerului autorizaţia de funcţionare a Gimnaziului, autorizaţie ce se eliberează în octombrie 1870. În data de 2 noiembrie 1870 îşi deschide cursurile Gimnaziul din Fălticeni cu o clasă de 20 de elevi înscrişi, 17 frecventând cursurile.

De-a lungul timpului, denumirea acestei instituţii a fost modificată de mai multe ori. Între anii 1870-1892 se numea Gimnaziul din Fălticeni, apoi în anul 1892 devine Gimnaziul „Alecu Donici”, mutându-se în clădirea nouă în care funcţionează şi astăzi. Şcoala a funcţionat ca gimnaziu clasic până în 1923, cu clase de curs superior extrabugetare. Prima promoţie a absolvenţilor de liceu datează din anul şcolar 1923-1924.

La 1 aprilie 1923 vineaprobarea Ministerului Instrucţiunii publice pentru ridicarea gimnaziului la rangul de liceucu opt clase, acestea fiind trecute în bugetul statului.

Între 1948-1951, liceul a funcţionat sub titulatura „Liceul de băieţi Fălticeni”, apoi între 1952-1965„Şcoala Medie nr.1”, din 1965 devine „Liceul nr.1”, cu durata de 12 ani. Între 1970 – 1980această instituţie poartă denumirea deLiceul „Nicu Gane”, iar din 1980, după înfiinţarea claselor cu profil mecanic şi claselor de matematică-fizică, devine Liceulindustrial „Nicu Gane”. Din 1990 devine Liceul teoretic „Nicu Gane”, având clase de matematică-fizică, chimie-biologie, informatică, filologie, limbi străine, istorie-ştiinţe sociale şi educaţie fizică. În anul 1999, prin Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr.4972/26.XI.1999, devine Colegiul Naţional „Nicu Gane”.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.