Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” și Colegiul „Vasile Lovinescu” au obținut Trofeul Eco-Școala 

Eco-Schools este un program pentru managementul mediului şi certificarea şcolilor care-l implementează, coordonat la nivel internaţional de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Inconjurător (FEE), ce reuneşte 81 de organizaţii din 68 de ţări, care acţionează la nivel naţional în domeniul educaţiei pentru o dezvoltare durabilă.

În Romania, Programul Eco-Scoala a debutat în anul 1999 cu doar 5 şcoli pilot, ajungându-se în 2009 la 424 de unităţi şcolare, sub coordonarea Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie, în calitate de membru cu drepturi depline al FEE. De-a lungul timpului, circa 850 de unităţi şcolare (grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii, grupuri şcolare, şcoli speciale, cluburi sau palate ale copiilor) din România au derulat programul, la finalul anului şcolar 2019/2020 fiind active un număr de 277.

Un număr de 28 de scoli sucevene au fost recompensate în acestezile, în cadrul competiției Eco-Școala.

Programul Eco-Școala a început în România cu cinci unități pilot, în anul 1999, fiind coordonat la nivel internațional de FEE (www.fee.global) și la nivel național de CCDG (www.ccdg.ro). Județul Suceava este promotorul educației pentru mediu în România, Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava (prof. senior Viorica Scăunașu) a fost prima școală cu „Steag Verde” din România, în 2002.

Premiile Eco-Școala, ediția 2020

Premiile Eco-Școala 2020 au fost: Placheta aniversară a fost obținută de Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” Capu-Codrului, Păltinoasa și Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” Dumbrăveni;

Trofeul Eco-Școala a fost obținut de 20 de școli: Școala Gimnazială Crucea, Grădiniţa cu Program Prelungit „Aşchiuţă” Suceava; Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava; Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava; Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava; Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava; Şcoala Gimnazială ,,Ion Creangă” Suceava; Şcoala Gimnazială „Miron Costin” Suceava; Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava; Şcoala Gimnazială „Bogdan Vodă” Rădăuţi; Şcoala Gimnazială „Regina Elisabeta” Rădăuţi; Colegiul Naţional „Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuţi; Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi; Colegiul Silvic „Bucovina” Câmpulung Moldovenesc; Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului; Şcoala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei; Şcoala Gimnazială „Nicolae Stoleru” Baia; Liceul Tehnologic Dorna Candrenilor; Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni; Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Fălticeni; Palatul Copiilor Suceava, Şcoala Gimnazială „Vasile Tomegea” Boroaia.

Primul „Steag Verde” și statutul de „Eco-Școala” au fost obținute de alte șase unități școlare din județul Suceava: Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava („Fii ca un copac! Cu rădăcini adânci, mereu cu picioarele pe pământ, conectat cu rădăcinile tale, bucură-te de frumusețea ta naturală, continuă să crești!”, mesaj al colectivului Eco-Școala – Liceul Teoretic „Filadelfia” Suceava), Școala Gimnazială Dorna Arini, Școala Gimnazială Crucea, Școala Gimnazială „M. Cantacuzino” Horodniceni, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Rădăuți, Școala Gimnazială „D. Cantemir” Rădăuți, Palatul Copiilor Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.