Informare meteo de ninsori și vânt în zona montană, ger la Fălticeni

Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, o informare meteo valabilă până vineri dimineața la ora 10:00 de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului în zona montană înaltă

Potrivit ANM, în intervalul menționat, temporar va ninge în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în zona de munte, prin acumulare, se vor înregistra cantități de 15…20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri consistent.

În zona montană înaltă, cu precădere a Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări cu rafale, în general, de 60…80 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

ANM notează că la sfârșitul săptămânii, vremea va deveni rece, geroasă mai ales noaptea și dimineața.

La Fălticeni, începând din nopatea de miercuri, 14 ianuarie se face mai rece decât pînă acum, iar minima coboară la -7 grade, fiind posibile și ninsori ușoare. Se răceşte accentuat cu începere de vineri, 15 ianuarie, având valori termice diurne negative, iar la amiază vor fi -8 grade. Urmează cea mai rece noapte din acest sezon fiind prognozate în urbea de pe Șomuz minime de -13 grade.

Şi mai frig va fi în week-end. Sâmbătă, 16 ianuarie, va fi ger, maxima diurnă va fi de – 14 grade, la prânz fiind cel mai cald moment al zilei, când termometrele vor indica -9 grade. Noaptea va fi geroasă cu o minimă de -15 grade. Și duminică, 17 ianuarie va fi deosebit de frig, la amiază fiind prognozate -7 grade, iar după lăsarea întunericului gerul se menţine şi se vor înregistra -15 grade.

Săptămîna viitoare temperaturile mai cresc, în zilele de luni şi marţi, 18 – 19 ianuarie, ne putem aştepta la maxime diurne de -8, respectiv -5 grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de -15, respectiv -2grade. Până la sfârșitul săptămînii viitoare ajungem la maxime pozitive, de 5 grade, şi minime de -2 grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.