O parte din țările membre ale UE vor să implementeze până în vară pașapoartele digitale care atestă că ești vaccinat anti-COVID.
Liderii Uniunii Europene au discutat joi, 25 februarie despre emiterea acestor documente pentru oamenii care s-au vaccinat anti-COVID-19.
Întâlnirea a fost convocată pe fondul presiunilor făcute de mai multe țări din sudul Uniunii, care depind puternic de turism și care sunt disperate să salveze sezonul turistic de vară.
În prezent, Austria, Grecia, Italia, Spania și Bulgaria susțin puternic ideea unui pașaport de vaccinare.
Cancelarul german Angela Merkel a anunțat, joi seară, că certificatele digitale de vaccinare ce vor permite oamenilor să călătorească în Europa, în ciuda pandemiei de coronaviurs. Pașapoartele de vaccinare vor intra în uz înaintea verii, potrivit estimării făcute de cancelarul Germaniei, Angela Merkel.
„Toată lumea a fost de acord că avem nevoie de un certificat digital de vaccinare”, a spus Angela Merkel, adăugând că executivul european va avea nevoie de aproape trei luni să creeze baza tehnică pentru astfel de documente.