„Un maestru care se naşte o dată la 100 de ani”

Sculptorul Ion Irimescu, unul dintre marii artişti români ai secolului al XX-lea, a fost omagiat la Fălticeni, după cum v-am mai informat, sâmbătă, 27 februarie 2021, cu prilejul aniversării a 118 ani de la naştere.

„La 118 ani de la naştere, perspectiva noastră asupra lui Ion Irimescu s-a clarificat suficient ca să vedem cam ce ne-a oferit şi ce ne-a lăsat. Având şi privilegiul unei vârste de patriarh, a putut să-şi ducă opera până la capăt şi să îşi articuleze personalitatea şi prezenţa în spaţiul artistic românesc într-un mod exemplar. Deşi el este aproape în categoria clasicilor sculpturii româneşti, noi îl percepem ca fiind extrem de actual şi contemporan cu marile mişcări de idei şi cu căutările din spaţiul tridimensional. Acest lucru nu este surprinzător, fiindcă noi avem un privilegiu extraordinar şi nu este vorba de patriotism local sau narcisism cultural. Avem privilegiul de a fi contribuit în mod esenţial la reformarea tridimensionalului aşa cum a fost el, cum este cunoscut, şi aşa cum s-a constituit el de-a lungul a câteva mii de ani începând cu clasicitatea greacă şi cam până la Brâncuşi” a spus criticul de artă Pavel Şuşară

Printre cei care l-au cunoscut se numără şi sculptorul sucevean Ion Mândrescu, care s-a întâlnit cu Ion Irimescu în perioada studenţiei, când lucra la unele monumente, iar maestrul Ion Irimescu era membru al comisiei care venea la corectura anumitor lucrări înainte de a fi turnate în bronz.

Ion Mândrescu consideră că Ion Irimescu avea audienţă şi era ascultat, obiecţiile sale erau făcute cu foarte multă cinste, vedea exact ce trebuia să vadă, aducea corecţiile necesare unde obiectul avea slăbiciuni şi era foarte corect, trăsătură pe care nu o aveau toţi colegii săi.

„L-am cunoscut pe maestrul Ion Irimescu în mai multe momente ale vieţii. Primul a fost în perioada în care eram student şi era chemat să urmărească monumentele realizate de noi. Deşi nu are legătură cu creaţia sa, subliniez acest lucru pentru că, în calitate de sculptor care făcea parte din acea comisie, a fost singurul care, cu profesionalism, nu punea în spaţii publice orice, aşa cum se pune astăzi. Adică artistul nu are neapărat dreptate în tot ceea ce face. Lucrările erau analizate, erau cântărite şi orice intervenţie a maestrului era făcută cu profesionalism, corectura era extraordinară şi astfel nu se monta orice.

Ca artist îl văd mai mult decât reprezentant al unei generaţii, este un maestru care se naşte o dată la 100 de ani, care nu s-a lăsat influenţat de elementele generaţiei actuale la care mulţi dintre noi am fost victime. Vorbesc ca observaţie proprie, am fost influenţaţi de elementul critică, de criticul de artă, care de cele mai multe ori ne deviază, ne face să funcţionăm paralel cu noi înşine. Nu întâmplător foarte mulţi dintre noi, în ultimii zeci de ani, suntem sortiţi ratării, nu funcţionăm în niciun fel pe piaţa de artă europeană. Spun lucrul acesta pentru că maestrul nu s-a lăsat niciodată influenţat, şi-a văzut personal de propriul drum, a răspuns fiinţei şi propriei lui conştiinţe, a funcţionat adevărat. Şi nu întâmplător timpul lucrează şi îi va fi favorabil”, a spus sculptorul Ion Mândrescu.

Ion Irimescu, între Paciurea şi Brâncuşi

După discursurile oficialităţilor au urmat mai multe comunicări ştiinţifice susţinute de invitaţi. Criticul şi istoricul de artă Pavel Şuşară, monograf, poet, publicist şi scriitor, cercetător de istorie a artei al Institutului de Istoria Artei de pe lângă Academia Română, evaluator de opere de artă, a fost cel care a moderat întâlnirea şi a încercat şi o localizare a lui Ion Irimescu în galeria sculptorilor români, pornind de la Constantin Brâncuşi şi de la perioada studenţiei sculptorului fălticenean, între 1924 şi 1928, când, la Şcoala Naţională de Arte Frumoase din Bucureşti, Ion Irimescu i-a avut ca profesori de sculptură pe Dimitrie Paciurea şi Oscar Han. Ion Irimescu a preluat de la Brâncuşi „partea de rafinament a formei, acel aspect înalt decorativ”, iar de la Paciurea a preluat „retorica şi tipul acesta de poveste fabuloasă pe care Irimescu o spune în aproape toate compoziţiile sale importante”. În continuare, Pavel Şuşară şi-a prezentat propria viziune asupra operei a trei dintre cei mai mari sculptori români: Constantin Brâncuşi, Dimitrie Paciurea şi Ion Irimescu.

„Unde se aşază Irimescu aici? Între Paciurea şi Irimescu există o legătură directă şi un determinism direct, o legătura a lui Irimescu cu spiritul lui Brâncuşi, cu spiritul lui Paciurea care se manifestă dincolo de legătura directă pe care a avut-o cu Dimitrie Paciurea.

Ion Irimescu trece, ca şi Brâncuşi, ca şi Paciurea, printr-o perioadă occidentalizantă, o perioadă de timp rodinian (denumire care provine de la sculptorul Auguste Rodin), în care materia este pusă în valoare prin modelaj, care captează lumina fragmentat, cum se întâmplă şi la Rodin.

Aşa cum ceilalţi doi ajung unul la lumină şi celălalt la imaginarul pur, Irimescu ajunge şi el, depăşind faza occidentalizantă rodiniană, tot într-o imponderabilitate, dar imponderabilitatea lui este muzicală.

Dacă Brâncuşi pune în valoare lumina, Ion Irimescu pune în valoare muzica. Şi lumina, şi sunetul au aceeaşi natură, sunt unde electromagnetice, pe unele le percepe ochiul, pe celelalte le percepe urechea. Dacă Brâncuşi a lucrat cu ochiul şi a pus în evidenţă imponderabilitatea care se ascunde înăuntrul materiei şi dincolo de materie, Ion Irimescu a pus în evidenţă măreţia şi eternitatea sunetelor. Priviţi din perspectiva asta lucrările lui de maturitate, acelea care au polisarea brâncuşiană, au puritatea formală a lui Paciurea din perioada himerelor. Dacă Brâncuşi se duce într-un fel de transcendenţă, în care percepţia umană este pur şi simplu absorbită, i se ia orice libertate a omului de a mai fi individ mărunt în lumea pe care o creează, dacă Paciurea creează proteste pentru fabulaţie şi pentru dezvăluirea imaginarului, Irimescu conectează privitorul la muzica sferelor, conectează privitorul la armoniile cosmice pe care nu ai cum să le percepi altfel vizual decât le-a sugerat el” este de părere criticul de artă Pavel Şuşară.

Ion Irimescu „întrupează fraze muzicale, fragmente simfonice”

Ion Irimescu s-a impus în peisajul artei româneşti, temele predilecte fiind maternitatea şi muzica, folosind linia ondulată din Art Nouveau şi spiritul creator din Art Deco, astfel încât să se păstreze departe de imitaţie şi să creeze un stil propriu, inconfundabil.

„Irimescu reprezintă armonia împăcării răsăritului cu materialismul, cu tridimensionalul occidental, reprezintă partea aceasta care ţine de sunet, care ţine de profunzime şi de transcendenţă şi de măreţia sunetului. El întrupează fraze muzicale, fragmente simfonice, întrupează toate formele genurilor muzicale pe care omul le-a putut desluşi şi pe care le-a putut reprezenta în timp.

În acest trio, în acest triunghi Brâncuşi – Paciurea – Irimescu, fiecare dintre ei reprezintă câte un element particular şi fundamental al transcendenţei: lumină, imaginar şi sunet. Mai departe, lucrurile sunt vizibile în Muzeul de Artă «Ion Irimescu», pe care comunitatea din Fălticeni are privilegiul să îl viziteze oricând. Acolo se poate vedea întreaga sensibilitate muzicală şi întreaga transcendenţă pe care le-a propus Ion Irimescu” a spus Pavel Şuşară.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.