Începe procedura înscrierii copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021 – 2022

Procedura în vederea înscrierii copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021 – 2022 începe miercuri, 17 martie, dată la care şcolile şi inspectorarele şcolare vor afişa circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare propus şi numărul de clase pregătitoare alocate.

Potrivit Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022, părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până în 31 august 2021, inclusiv, au obligaţia de a înscrie copiii în învăţământul primar în clasa pregătitoare. În perioada 29 martie – 28 aprilie, părinţii/ tutorii legal instituiţi/ reprezentanţii legali vor completa/depune/transmite cererile-tip de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învăţământ la care aceştia solicită înscrierea copiilor.

Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2021, inclusiv, pot să îşi înscrie copiii în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. În situaţia acestor copii, care au frecventat grădiniţa, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinţilor, în baza recomandării eliberate de unitatea de învăţământ cu nivel preşcolar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.