Activități de informare a studenților în contextul debutului anului universitar

             Polițiștii Biroului Universitar din cadrul Poliție Municipiului Suceava au derulat în perioada 04 – 15 octombrie 2021 o serie de activități de informare și responsabilizarea studenților în contextul debutului anului universitar 2021/2022.

Activitățile au fost marcate și de specificul perioadei pandemice, acțiunile vizând și responsabilizarea studenților pentru prevenirea răspândirii SarsCov2 și respectarea legislației în domeniu.

 Polițiștii Biroului Universitar au purtat discuţii cu tinerii pe tema prevenirii faptelor antisociale, a consumului de alcool şi droguri.

Totodată,  tinerii au fost instruiţi cu privire la măsurile de asigurare a bunurilor personale în camerele de cămin.

De asemenea, au fost verificate unităţile economice din zona adiacentă universităţii, administraorii fiind instruiți cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor.

În context pandemic SarsCov2, au fost derulate și activități de informare a studenților cazați în căminele universității. S-au prezentat repere legislative cu privire la purtarea măștii sanitare de protecție dar și cu privire la organizarea sau participarea la evenimente private.

Pentru a veni în sprijinul studenților, polițiștii Biroului Universitar le-au distribuit acestora peste 300 de măști sanitare de protecție.

Poliţiştii urează studenţilor, părinţilor şi profesorilor un an universitar plin de succese – un an universitar în siguranţă și cu multă sănătate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.