Un sucevean a venit cu avionul de la Londra – Suceava, deși era confirmat ca infectat cu SARS-CoV-2

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Mitocu Dragomirnei, a venit pe data de 23 decembrie, cu avionul pe ruta Londra – Suceava, deși era confirmat în Marea Britanie ca infectat cu SARS-CoV-2.

La aeroportul din Suceava bărbatul a trecut pe lângă containerul de triaj epidemiologic și s-a prezentat direct la polițiștii de frontieră. Aceștia l-au trimis la triaj, iar aici bărbatul le-a spus angajaților DSP că ar fi uitat să îi pună viza care i-ar fi scurtat carantina de la 14 la 10 zile, fiind vaccinat. Asistentele medicale i-au cerut documentele și au constatat că bărbatul, care avea dovadă de vaccinare anticovid efectuată în Marea Britanie în mai-iunie 2021, avea și certificatul de testare PCR tot din Marea Britanie, efectuat înainte de îmbarcarea spre Suceava, pe care scria „pozitiv”.

Conform purtătorului de cuvânt al DSP Suceava, Gabrila Băncilă, în cazul acestui pasager, s-a luat măsura izolării la domiciliu, a fost solicitat serviciul de ambulanță pentru a-i recolta de urgență proba pentru test PCR și de asemenea trimiterea pentru secvențiere genomică.

Totodată s-a luat măsura identificării persoanelor care au călătorit în imediata apropiere a persoanei infectate, cu ajutorul serviciului de îmbarcare al aeroportului, respectiv 30 de călători vor fi contactați telefonic, în cadrul anchetei epidemiologice pe care Direcția de Sănătate Publică o declanșează în cazul persoanei infectate cu Sars-Cov-2.

În cursul zilei de ieri, din Marea Britanie au venit la Suceava două avioane de pasageri, de la Londra și Manchester. Mai puțin de jumătate dintre aceștia erau vaccinați anti-Covid, deci intra pt o perioadă de 14 zile în carantină.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.