Guvernul a publicat noua schemă de sprijin pentru facturi.

Guvernul a publicat vineri, 21 ianaurie, Ordonanța de urgență prin care stabilește noua schemă de compensare și plafonare pentru facturile la energie electrică şi gaze naturale, ce se va aplica începând cu data de 1 februarie. Potrivit noilor reguli, pentru consumatori casnici, plafoanele de preț vor scădea, iar pragul de consum va crește.

Preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 0,8 lei/kWh, în scădere de la plafonul actual de 1 leu/kWh iar plafonul de consum crește până la 500 kWh/lunar, de la plafonul anterior de 330 kWh.

Preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,31 lei/kWh, de la nivelul de 0,37 lei/kWh iar pragul de consum până la care se acordă compensarea, crește la 1.500 de metri cubi pe perioada 1 noiembrie 2021-31 martie 2022 (adică 300 metri cubi lunar), față de 1.000 de metri cubi, anterior.

Vor fi plafonate prețurile și pentru firme, în februarie și martie, atât pentru consumatorii non-casnici mici de tipul IMM sau al instituțiilor, dar și pentru consumatorii mari.

Astfel, în perioada 1 februarie – 31 martie 2022 prețurile pentru energie electrică și gaze naturale se plafonează și pentru clienții non-casnici:

  • preţul final facturat al energiei electrice se plafonează la cel mult 1 leu/kWh;
  • preţul final facturat al gazelor naturale se plafonează la cel mult 0,37 lei/kWh

Plafoanele reprezintă preţul final facturat pentru clientul final, având incluse:
a) pentru energie electrică – componenta de preţ al energiei electrice, acciza, tarifele reglementate de transport şi distribuţie, serviciile de sistem, certificatele verzi, contribuţia de cogenerare de înaltă eficienţă energetică, costurile de furnizare şi TVA;
b) pentru gaze naturale – componenta de preţ al gazelor naturale, costul de transport, tariful de înmagazinare, acciza, tariful de distribuţie, costurile de furnizare şi TVA.

Noi obligații de citire contor

În vederea regularizării sumelor aferente schemei de sprijin, operatorii de distribuţie de energie electrică/gaze naturale au obligaţia ca, în perioada aprilie-iunie 2022, suplimentar faţă de citirile stabilite conform reglementărilor în vigoare, să efectueze citirea indexului contorului la clienţii casnici si sa transmita furnizorilor de energie electrică/gaze naturale datele de măsurare ale acestora, în vederea aplicării schemei de sprijin tuturor clienților casnici care se încadrează în limitele de consum prevăzute.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.