Centralele individuale de apartament ar putea fi interzise la blocurile noi. Proiectul a intrat în avizare la Ministerul Mediului și până la finalul lunii (iunie n.r.) va intra în circuitul de avizare interministerial, după cum a anunțat Ministrul Mediului, Barna Tanczos, în cadrul forumului energetic regional FOREN.
Ministrul Mediului a explicat că interdicția se va aplica doar blocurilor care vor fi construite. Nu vor fi vizate clădirile pentru care dezvoltatorii au obținut deja autorizația de construire, chiar dacă nu a început construcția lor.
Ministrul Barna Tanczos aprecizat că noua măsură nu se va aplica centralelor de apartament deja instalate – fie că sunt în blocuri vechi, fie în blocuri recent construite – ci viitoarelor proiecte imobiliare.
Dacă este vorba despre construirea unor locuințe individuale (case), aici vor putea fi instalate centrale termice individuale – pe gaz, pe lemne sau electrice, pentru că „altfel nici nu se poate”, a precizat ministrul.