„Împreună susţinem promovarea – Fălticeni, Mon Amour”,ediţia a II –a, în perioada 16 – 18 septembrie 

Asociaţia „Rotary Club Fălticeni” organizează în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al municipiului Fălticeni, în perioada 16-18 septembrie 2022, a doua ediţie a proiectului de promovare a Municipiului Fălticeni – „Împreună susţinem promovarea — Fălticeni, Mon Amour”.

Proiectul de promovare a Municipiului Fălticeni – „Împreună susţinem promovarea — Fălticeni, Mon Amour” a fost inițiat anul trecut de Asociaţia „Rotary Club Fălticeni”. În urma parteneriatului dintre Primăria municipiului Fălticeni şi Asociaţia „Rotary Club Fălticeni”, a fost reeditată monografia „Fălticeni – repere în timp”, autor prof. Vasile Nistoreasa, a văzut lumina tiparului volumul „Fălti, primul loc de pe Pământ”, autor Raul Anchel, a fost editat în condiții excelente albumul de grafică „Promenadă fălticeneană” semnat de prof. Gabrel Baban, s-a realizat o broşură de promovare a municipiului Fălticeni, a fost vernisată o expoziţie de pictură cu lucrări din colecţia prof. Gabrel Baban, s-a organizat un tur de prezentare ghidat a obiectivelor culturale din municipiu. Tot în baza acestei asocieri au fost identificate clădirile reprezentative din punct de vedere istoric, cultural, arhitectural din municipiul Fălticeni, fiind montate plăcuţe informative care furnizează informaţii despre clădiri, personalităţi care au locuit, au studiat, au lucrat în imobilul respectiv, accesibile prin QR Code şi a fost realizat panotajul stradal prin instalarea de indicatoare către zonele de interes şi panouri de prezentare a obiectivelor turistice ale municipiului Fălticeni.

Evenimentul cultural al toamnei din Fălticeni

„Proiectul de suflet <Fălticeni Mon Amour>, ajuns la ediţia a doua, va avea loc în perioada 16 – 18 septembrie şi include manifestări zilnice organizate de Rotary Club Fălticeni în parteneriat cu Primăria municipiului Fălticeni. Cel mai important eveniment al toamnei din municipiul Fălticeni  va avea loc sâmbătă, 17 septembrie, la lansările de carte, vernisajul expoziţiei cunoscutei artistă Suzana Fântânaru şi la cele două concerte ale serii, Rareş Totu’s Midnight Sun ft. Aminda şi Direcţia 5.

Vă invităm alături de noi, de invitaţii noştri şi colegii rotaryeni din 4 ţări, să redescoperiţi oraşul şi casele care dezvăluie povestea oamenilor de seamă ce s-au născut sau au locuit o vreme în Fălticeni. Ne întâlnim la ceas, vineri pe 16 septembrie, începând cu ora 9:00. Vă aşteptăm şi la concertul în aer liber din centrul municipiului Fălticeni!”, este invitaţia făcută de Asociaţia „Rotary Club Fălticeni”.

Turism cultural, de recreere, bazat pe legătura dintre om şi valorile din trecut

În luna aprilie a acestui an, Asociaţia „Rotary Club Fălticeni” a propus continuarea proiectului de promovare a municipiului Fălticeni „Împreună susţinem promovarea — Fălticeni Mon Amour” solicitând sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local.

„Ca punct final, proiectul îşi doreşte o creştere a atractivităţii turistice a municipiului de pe Şomuz prin dezvoltarea unui turism cultural, de recreere, care reconstruieşte legătura dintre om şi valorile din trecut, care au trecut testul timpului, şi pe care generaţiile actuale le consideră demne pentru a fi păstrate, conservate şi transmise copiilor lor.

Cele mai importante activităţi se vor desfăşura sâmbătă, 17 septembrie, la Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” unde cor fi lansate cărţile „Blestemul iubirii pierdute”- autor Grigore Ilisei, „Grădina Liniştii” – autor Aurel George Stino (ediţia a II –a îngrijită de Grigore Ilisei) şi „Pe Valea Şomuzului şi a Moldovei” – autor Lenuţa Rusu, va fi vernisată expoziţia retrospectivă „Suzana Fântânariu”. Cunoscută drept <Doamna graficii contemporane româneşti>, Suzana Fântânariu, profesor universitar doctor la Facultatea de Arte, Universitatea de Vest Timişoara, Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, va primi titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Fălticeni”, ne-a spus prof. Gheorghe Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni.

Spectacole cu  Direcţia 5 și Rareş Totu’s Midnight Sun ft. Aminda

Tot sâmbătă, 17 septembrie, începând cu ora 18,30, în Piaţa „Nada Florilor”, pe scena amplasată în faţa Administrația Finanțelor Publice Fălticeni, vor evolua formaţii aparţinând Clubului Copiilor Fălticeni şi Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, urmând ca de la ora 20,00 să concerteze Rareş Totu’s Midnight Sun ft. Aminda şi Direcţia 5.

Rareş Totu este singurul chitarist român care a câştigat titlul de chitaristul anului în două ţări diferite, România (1987) şi Ungaria (1992). A fost component sau colaborator al grupurilor Compact, Semnal M, Rodion GA, Progresiv TM. A înfiinţat grupul Trans Express cu care a apărut pe 3 albume în Ungaria şi Austria. A colaborat cu artişti de renume din ţară şi din Ungaria, Germania, Austria şi SUA şi a cântat în deschiderea mai multor trupe importante dintre care amintim Deep Purple, Uriah Heep, Iron Maiden, Winger, Animals.

Rareş Totu Blues X-perience, având ca membri pe Rareş Totu, Cosmin Fărcaş, Paul Baciu, Hanes Radu şi Irina Creangă, s-a înfiinţat în 2008. A avut numeroase apariţii la televiziune şi a participat la majoritatea festivalurilor de blues şi jazz autohtone, dar şi la festivaluri din Bulgaria, Ungaria sau Austria. În 2019 alături de solistă clujeană Aminda au reprezentat România la European Blues Challenge în Insulele Azore, clasându-se pe locul 4 din 28 de formaţii de clasa din toată Europa.

Una dintre cele mai îndrăgite trupe cu o istorie de aproape 3 decenii, va fi prezentă la Fălticeni cu un spectacol de rock alternativ, balade rock şi pop-rock din care nu vor lipsi hiturile care au ocupat primul loc în topurile de specialitate. Cu mii de concerte la activ şi numeroase materiale discografice lansate, Direcţia 5 este o prezenţă consecventă şi foarte iubită pe scenele din România şi care continuă să spună, nenumărate poveşti de viaţă şi iubire, prin versurile sale și prin interpretările live de excepţie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.